Lumea poeziilor Geo Bogza – Noi, oamenii fluvii

Noi, oamenii fluvii,
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzând în apele noastre adânci
atâtea contradicţii, atâta viaţă
şi atâta moarte,
rămânând puternici
şi atuncea când ne sfărâmam în cataracte
şi atunci când ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stânci,
atât de zdrobită, încât pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,

ne adunăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
sămânţa suferinţei şi a bucuriei.

Noi, care ne despletim deznădejdea pe cinci continente
şi ducem pe umerii noştri popoare de corăbii
ne fărâmăm oasele de stânci
sau cădem în nămolurile din adâncul nostru,
mânând mereu cadavre spre mare,
noi, oamenii fluvii,
entuziaşti şi trişti
şi plini de contradicţii.

Despre Geo Bogza

Născut în anul 1908, la Blejoi, lângă Ploieşti, Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist, poet român şi teoretician al avangardei.

Geo Bogza a urmat şcoala primară la Ploieşti, apoi Şcoala de Marină din Galaţi şi Constanţa. A editat revista „Urmuz” la Câmpina şi a colaborat cu publicaţiile „Unu” şi „Bilete de papagal”.
Timp de un an de zile, în calitate de ziarist, Geo Bogza a călătorit în Spania şi Franţa. În 1955, devine membru al Academiei Române şi membru în Consiliul Naţional pentru Apărarea Păcii. Ulterior, este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, iar în 1978, este distins cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Stilul lui Geo Bogza este inconfundabil, în decursul vieţii publicând atât poeme („Poemul invectivă”, „Cântec de revoltă, de dragoste şi de moarte”, „Orion”), cât şi reportaje („Ţări de piatră, de foc, de pământ”, „Oameni şi cărbuni în Valea Jiului”, „Veneam la vale”).

Geo Bogza s-a stins din viaţă în anul 1933, la spitaul Elias din capitală, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.