Lumea poeziilor Irina Lucia Mihalca - Dependenţi de mistuire

Pe un grif de chitară te joci cu notele,
cu fiecare respiraţie,
scântei seducătoare de argint viu
ne umplu spaţiile din inimi,
sunetele cad din strânsoarea ta,
susţinute de linia bass,
iar ritmul misterios se termină
aproape imperceptibil,
fără început şi fără sfârşit.
 
O ultimă notă agăţată
se leagănă o clipă între noi,
ca o respiraţie uşoară şi tandră,
apoi cade în neant.
 
Te uiţi în oglinda deschisă în noi,
risipă de culoare în larma
unui necuprins
de umbre plutitoare
- două puncte unite
într-un moment identic -
în timp ce, în zbor,
tremur la fiecare atingere.
 
Dependenţi de mistuire,
fluturii clipei îşi caută lumina.
- Închide ochii
şi lasă-mă
să mă nasc zilei prezente!
 
Cu o stea într-o mână,
rătăcesc dezgolită la porţile cerului,
renăscând miracolul din noi,
în spiritul unui mal curbat
printre stâncile învinse,
în care sirenele
înoată în fascinante golfuri.

Despre Irina Lucia Mihalca

Originară din Piatra Neamţ, poeta Irina Lucia Mihalca s-a născut pe 5 mai. În prezent, locuieşte în Bucureşti. Pentru artistă, poezia „are puterea de a ne transpune din lumea înconjurătoare, limitată, într-o lume interioară, a fanteziei veşnice, transformând, ceea ce este imposibil în realitate, în a fi posibil în imaginaţie”.
 
De asemenea, poezia, a mai spus poeta, „este vocea omului şi a pământului, e drumul căutării după iubire, frumos şi lumina vieţii, folosind imaginaţia, amestecând realul cu lumea interioară din subconştient, conferind noi forme, înnobilând şi îmbogăţind cu noi semnificaţii interioare”.