Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea Poeziilor George Ţărnea - Descoperit de tot în faţa vieţii

ro

29 Apr, 2015 00:00 1867 Marime text
Cu stângu-n dreptul dau de-o vreme-ncoace
Şi-mi cheltuiesc iubirea pe nimic,
Căzând la învoială - ca să zic -
Cu tocmai cei plătiţi să mă atace.
 
Mai pofticios, dar mai zbârcit un pic,
Iau parte doar cu gândul la potroace,
După vreo joacă-ncinsă pe cojoace
Cu zânele din clanul inamic,
 
Descoperit de tot în faţa vieţii
Mă-ndemn să dau cu sâc la-ncurcături,
Cum se pricep s-o facă doar poeţii
 
Din tunurile lor cu crăpături,
Şi cumpăr câte-un vis, la preţul pieţii,
Şi mă răzbun frumos pe secături.

Despre George Ţărnea

George Ţărnea s-a născut în Șirineasa şi a urmat studiile liceale în Băbeni, la liceul care astăzi îi poartă numele. Ulterior, a frecventat cursurile Facultății de filosofie din București.
 
Afost deputat, subsecretar de stat și secretar de stat. La 16 mai 1964, a debutat în publicația argeșeană „Secera și ciocanul”, cu poezia „Drumeție”, potrivit Wikipedia.
 
A colaborat la numeroase reviste de literatură, dintre care amintim România literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri literare, Astra, Tribuna. În anul 1972 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.
 
George Ţărnea s-a stins din viaţă pe 2 mai 2003, la București.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii