Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imaginea zilei. Buni constructori avem la Constanţa. Un autoturism nu a reuşit să dărâme un zid. Poate data viitoare

ro

02 Mar, 2020 00:21 6010 Marime text
Ieri după amiază, a avut loc un grav accident rutier, la intersecţia străzilor Baba Novac şi Frunzelor, din municipiul Constanţa.
 
În urma coliziunii, cele două mașini implicate s-au făcut praf, circulaţia a fost blocată multă vreme în intersecţia respectivă, iar bucăţi din cele două autoturisme, o Dacia Duster și un Renault Captur, s-au împrăștiat pe carosabil.

Una din cele două autoturisme, Duster-ul, a izbit puternic peretele unei case, şi în urma testului s-au dovedit ambele destul de rezistente.
 
Numai că peretele, care a fost făcut de nişte meşteri buni, a fost şi mai rezistent, după cum se vede în imagine.
 
Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe strada Frunzelor și la intersecția cu strada Baba Novac nu a respectat semnificația indicatorului oprire, a pătruns în intersecție și a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta

Mai citeste si

 Un șofer băut Accident grav pe Baba Novac. Două mașini s-au făcut praf. Drum blocat (galerie foto+video)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii