GastroArt.ro Lords of the platouașe

Iar o să fiu înjurat și amenințat cu bătaia, mai ales pe un grup de bucătari unde majoritatea se comportă ca o șleahtă (și nu de nobili polonezi), nu ca o breaslă. Nu am văzut barista care să se laude pe facebook cu paharul de cafea cumpărat cu 2 lei de la dozatorul de la magazinul din colț, nu am văzut bartender care să se mândrească un reușita destupării unei sticle de vodcă, nu am văzut cofetar să se împăuneze cu pișcoturile cumpărate de la supermarket.

Am văzut însă o sumedenie de bucătari care postează cu emfază platouri reci cu mezeluri și brânzeturi feliate și mix de măsline aranjate frumos, nu aruncate cu manta precum fulgii de sare ai lui Nusret Gökçe, supranumit Salt Bae.

Și nu, nu vorbesc de ce înseamnă bucătărie rece pe care o respect atunci când e făcută corect. Dar una e o balotină, o ruladă, un starter crud, alta e dantelăria de șuncă de Praga și trandafirașii de Salam de Sibiu.

Nu prea pricep ce-i mână pe acești bucătari să posteze platouașe la care, singurul lor merit, e de alinia niște paralelipipede de brânză, de a crea o simetrie – uneori chiar estetică – a unor rondele de cabanos sau bile de mozzarella. Măcar de participau la un concurs de ornat salată de beuf.

Apoi, mai există în bucătăria rece de pe la noi, fascinația trecutului și ferecarea imaginației în tiparele comuniste din rețetarul  pentru preparate culinare, orice ediție de dinainte de 90 și chiar de după. O formă desuetă de aranjament care a prins în mreje o majoritate covârșitoare chiar de bucătari contemporani. Inși care nu vor să evolueze. Cărora le convine că au un post cald chiar dacă e la bucătaria rece. Și care, dacă le comentezi, te acuză de reavoință, te înjură, te amenință cu bătaia. Mulți sunt analfabeți functional și nu pricep ce ai scris, nu au răbdare să buchisească cele trei rânduri de text și se comportă ca niște artiști neînțeleși. De la analiza farfuriei se trece la atacul la persoană. Iar în cazul unor grupuri la instinctul de gașcă, la clica de veleitari gata să sară la jugulară cu cuțitul dantelat folosit la cașcavalul Dalia și la cartofii prăjiți. #sapățit. Chiar zilele trecute.

Anul ăsta am scăpat de puzderia de platouașe de nuntă (abia au început să reapară, sfios, după ce avem voie să organizăm evenimente și în interiorul restaurantelor).

Este posibil să mi se spună că nu repari ceva ce funcționează. Corect. Dar și televizorul pe lămpi de la mamaie funcționează și probabil mai prinde bulgarii, dar tot la unul din ăsta mai nou ne uităm. Nu e el smart tv, dar măcar e cu ecran plat.

Revin în forță roșiile umplute cu salată de vinete și bărcuțele cu icre. Doboșul cu șuncă și cașcaval și tartina cu Almette și somon fume. Își intră în drepturi cum se spune la televizor :d. Am făcut, cu altă ocazie, o analiză a meniului clasic de nuntă, dacă aveți chef o puteți citi aici: Nunți cu fală și triferment.

Azi încerc să îmi explic de unde până unde nevoia de validare a unei, repet, munci care nu necesită decât timp nu și meșteșug. Nu vorbesc de dantelării complicate decupate în salamul Victoria și nici de carving minuțios. Vobesc strict de rodeaua de morcov și frunzulița de mărar de pe marginea farfuriei și de resortul care îi face pe “artizani” să aștepte likeuri la asemenea postări.

Probabil că găsim un melanj de ignoranță și incompetență. Mă uimește faptul că în loc să se inspire din Chefi la cuțite, mulți iau drept biblie farfuriile prezentate la Mama mea gătește mai bine. Am dat două exemple din producțiile autohtone, că dacă ajungem la Netflix deja pare că vorbesc de SF-uri.

Dar și un pic de inconștiență. Sunt multe evenimente la care organizatorii țin morțiș să nu se abată de la meniul știut, ăla cu care nu ai cum să dai greș. Așa vor mirii. Așa zice patronul. Nu poți scoate nașa din ale ei, decât cu riscul de a o scoate din pepeni. Nu vrei asta. Mai ales pe praful ăsta. Ok, pricep. Decupezi o sută de roșii și le umpli cu poșul cu salată de vinete. Dar o poți face în bucătărie, știut doar de colegii aflați în aceeași situație și mulțumești clientul care a plătit paranghelia. Dar de ce să postezi? Să vadă lumea că nu ai stat degeaba și că timp de opt ore ai înfipt țepușe în biluțe de brânză? O oală cu un sos onctuos, netăiat, apetisant, pentru friptura de la felul doi ar spune mult mai multe despre tine ca bucătar decât palmierul din morcov cu frunze de pătrunjel. Secțiunea unei fripturi care să dezvăluie un miez suculent, fraged e un indicator perfect pentru calitățile tale de muncitor la tigăi. Sufleul bombat, pufos e o marcă a abilităților tale de chef. Nu castravetele curățat ori bolul cu murături cumpărate din Obor.

Iar dacă ai citit textul ăsta și crezi că nu e constructiv mai citește-l o dată. Citește-l până când o să înțelegi nedumerirea mea și faptul că nu te înjur. Ci că doar nu te pricep.

Credit foto: pinterest

Sursă foto: www.gastroart.ro