Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Săptămâna copilului interior

ro

23 Mar, 2016 09:01 2953 Marime text



Echinoctiul de primăvară aduce energia NOULUI – a ÎNCEPUTULUI – a MUGURILOR și a deschiderii.

După ce am petrecut săptămâni întregi făcând curățenie, plătind datorii, ”reglând” conturi cu energia strămoșilor și a părinților – consumând enorm de multă energie pe ”aruncat gunoiului” – a sosit timpul să ne ocupăm un pic și de ”spațiul liber” ce a rămas în urma curățeniei.

Da, procesul ”curățeniei” nu este unul ușor, indiferent de nivelul la care ”lucrăm”.

Chiar dacă ne apucăm doar de curățenie în casă, în dulap, în lucrurile noastre sau de curățenie în relațiile și viața noastră – ori de curățenie în corp, minte sau suflet – regulile sunt aceleași: curățenia duce la agravare inițială, la stârnirea mizeriilor, la expunerea acestora, și apoi, treptat, cu multă trudă, la îndepărtarea lor.

Oamenilor nu le face plăcere munca de ”femeie de serviciu” sau ”gunoier”.

În socialul nostru, aceste munci sunt considerate ”înjositoare” și sunt foarte prost plătite.

Deși aceste activități sunt printre cele mai importante – chiar ESENȚIALE – în funcționarea jocului uman (fără gunoieri și femei de serviciu, casele și orașele noastre ar arăta groaznic!). Chiar și în casele noastre  – indiferent cât de mici sau mari sunt casele pe care le avem, nu există decât O SINGURĂ bucătărie și mai multe băi (atunci când sunt mai multe camere). Deci ELIMINĂRILE sunt considerate mai importante decât INTRĂRILE! (mulțumesc Corina pentru  această ”revelație” și că-mi permiți să o împărtășesc cu toți!).

Consumul de energie pentru CURĂȚENIE (a casei, corpului) este MULT mai mare decât cel pentru ”decorare” și amenajare.

Amenajarea unei case este întotdeauna o acțiune făcută cu emoția anticipativă a noului și frumosului.

Pe când curățenia și ”eliberarea” de gunoaie – se face mereu cu greu, silit (nevoit) și cu emoțiile neplăcute ale confruntării cu propriile erori (of, ce de lucruri inutile am cumpărat, cum am aruncat banii….) sau ale trecerii timpului (câte s-au adunat!).

Săptămâna trecută, a ”evaluării și rezolvării” relației cu mama – a răscolit multe energii stagnante.

Energia perioadei ne-a forțat să privim această relație importantă din unghiuri și puncte de vedere ne-mai-considerate până în prezent.

Copiii mici se uită la adulții din jurul lor (și în special la mama) – ca fiind AUTORITĂȚILE supreme ale vieții lor.

Niciun copil nu pune la îndoială competența și veridicitatea părinților săi, mai ales a mamei sale.

Mama are putere ”de Dumnezeu” asupra vieții copiilor săi – fiind cea care le dă viața, fizic și cea care are putere absolută asupra lor, cel puțin în primii ani (am auzit personal, de multe ori, celebra frază ”eu te-am făcut, eu te omor” – deși este doar un adevăr răstălmăcit – pentru că NU mama m-a făcut, ci ea a reprezentat CANALUL prin care s-a manifestat Creația – NU Creatorul. În copilăria mea, fraza respectivă a reprezentat un enunț cu putere de ”lege” – și m-a făcut să-mi fie FRICĂ ani de zile de mama / autoritatea ei).

Majoritatea mamelor doresc să-și păstreze această ”atotputernicie” pe toată durata vieții copiilor.

Odată ce ai dat de ”gustul puterii” și ai văzut câte poți face cu ea – nu prea renunți cu ușurință la ”prerogativele” ”pseudo-divine” – de viață și moarte – asupra altei persoane.

Am descoperit cum mama folosește ”șantajul emoțional” în mod inconștient, la fiecare interacțiune cu copilul (chiar și târziu în viață, când atât copilul, cât și mama, sunt doi adulți în puterea vârstei!).

Mama se folosește de relația specială pe care o are cu copilul său pentru a-l menține pe acesta în stare dependentă și pentru a-și păstra ea rolul și funcția de ”mama” (care știe și poate mai bine decât copilul).

O altă ”frază” celebră a copilăriei mele a fost ”Ce spui tu? Învață oul pe găină?” – și nu mă uimește deloc să o aud în continuare, în viața mea (deși, între timp, ”oul” a devenit ”ditamai găină” – care a crescut mult mai mult decât ”găina” originară!).

Mama folosește instrumente emoționale ”subtile” – tip IRONIE MUȘCĂTOARE sau IGNORAREA ori PEDEAPSA TĂCERII (mai dure decât orice bătaie cu bățul sau biciul) – astfel încât copilul se ”auto-dresează” să folosească diferite comportamente în relația cu mama.

Mama devine maestra JOCULUI DE-A VICTIMA ȘI AGRESORUL – trecând de la un rol la altul în câteva secunde, mai ales în relația cu copii și partenerul ei.

Pe grupul de lucru al Școlii Sănătate 5D – a circulat sugestia vizionării filmului românesc ”Felicia înainte de toate” (2009) – pe care vi-l recomand cu căldură tuturor celor care nu l-ați vizionat (mulțumim Antonelei pentru sugestie și Letiției pentru link).

http://filmeleonline-hd.blogspot.ro/2013/04/felicia-inainte-de-toate-2009-online.html

Este un film EXTRAORDINAR care ilustrează perfect relația disfuncțională mamă – copii – dar și femeie – bărbat sau relația între surori (plus alte relații inter-umane).

Veți descoperi în acest film excelent realizat – toate tehnicile de ”manipulare” inter-umane (cum reușește o femeie să-și facă soțul un impotent și neputincios, cum reușește o mamă să-și inhibe emoțional copiii până la a-i transforma în ființe șovăitoare, neîncrezătoare în propriile puteri și mai ales, incapabile să-și ia decizii ferme și să înțeleagă că propria responsabilitate NU se deleagă celor din jur). Veți descoperi cum toți oamenii din film nu fac decât ”să se joace” de-a relațiile – cum zâmbesc condescendent la suprafață – și clocotesc de frustrare și furie la interior.

Și veți descoperi, mai ales – energia generală a DEPENDENȚEI ȘI STAGNĂRII (este incredibil de relevantă prima parte a filmului – petrecută într-o casă în care sunt acumulate LUCRURI – LUCRURI – LUCRURI – care TE SUFOCĂ la propriu!).

Vizionare plăcută!

VIAȚA CONTINUĂ ȘI IUBIREA DIVINĂ EXISTĂ, indiferent de provocările relațiilor sau experiențelor umane.

VIAȚA ESTE CICLICĂ și odată terminat ciclul de stagnare al IERNII, cu toate revelațiile sale – ne îndreptăm – prin Echinocțiul de primăvară, către UN NOU CICLU.

Datorită apropierii atât a Echinocțiului (20 martie), cât și a LUNII PLINE de pe 23 martie – atât NATURA cât și corpurile noastre – au simțit nevoia de CURĂȚENIE – de ELIMINĂRI  – de îndepărtare a stagnării.

În grădini, oamenii au tăiat crengile uscate ale pomilor și viței, au îndepărtat frunzele uscate căzute de cu toamnă și mai toată lumea dă foc la ”uscături” – pentru a elibera energia de stagnare a vechiului.

Crengile arborilor sunt pline ochi de muguri care stau să pocnească, la primele zile însorite de primăvară.

Migdalii au înflorit deja – ei sunt cei mai rapizi în întâmpinarea primăverii. Dar și câțiva corcoduși au început să se umple de floricele albe – iar Forstițiile își decorează ramurile cu floricele galbene, întâmpinând prietenoase energiile Echinocțiului.

MUGURII sunt copiii arborilor.

Ei anunță venirea NOII ENERGII pentru anul 2016 – cu tot DINAMISMUL și cu toată efervescența începuturilor.

Vă propunem o săptămână în care să ne adresăm COPILULUI NOSTRU INTERIOR (și copiilor interiori ai celor din jurul nostru) – încercând să aflăm CE JOC NOU ne-ar place să mai jucăm – ce nevoi și dorințe neîmplinite există în sufletul și mintea noastră, a tuturor!

Este interesant să identificăm cu ce ne-ar place să umplem ”locul gol” rămas după curățenia anterioară.

CE MI-AR PLACE SĂ ÎNCEP NOU ÎN VIAȚA MEA?

Ce mi-ar place să fac PRACTIC – și tot nu am găsit timp să o fac?

Mi-ar place să fac puțină gimnstică zilnic – măcar 5-10 minute pe zi – dar nu găsesc niciodată timp și energie pentru ea?

Ce-ar fi să încep de astăzi? Cu cele mai simple, mai nostime și mai distractive mișcări la care mă pot gândi! Nu este neapărat nevoie să fie ceva ”organizat” – să merg la o sală (deși ar fi și asta o soluție). Este suficient să mă joc copilărește când spăl pe jos, sau șterg praful – și să o fac PE MUZICĂ și în ritm de dans. ȘI deja, am făcut lucrurile diferit!

Sau să spăl vasele / să fac mâncare – în ritm de dans / pe muzică! Și asta ar fi ceva diferit!

Sau să-mi pun muzică la baie – la dușul de dimineața sau la cel de seară!

Poate este momentul să învăț ceva nou – să fac ceva util cu mâinile mele – de la gătit mâncare și până la origami (împachetat hârtie într-un mod creativ), de la modelat plastelină (împreună cu copiii), colorat și desenat și până la construit din lego sau alte materiale, sau chiar tricotat / împletit / cusut / țesut sau decupat creativ.

Orice fel de ocupație MANUALĂ – care nu implică prea mult mintea – ci mai ales corpul – înseamnă UN JOC NOU pentru fiecare dintre noi.

ORICE REPREZINTĂ O NOUTATE pentru energia care suntem / sunteți – aduce multă plăcere copilului interior.

Pentru cei care sunteți foarte activi, și care deja sunteți ”maeștri” în ”a face” – ”a face” – tot timpul – este momentul să FACEȚI O PAUZĂ!

Energia ”copilului interior”- înseamnă și leneveală, stat în contemplare și pur și simplu uitat cu uimire la frumusețea lumii din jur.

Ați văzut vreodată un copil mic, care stă și se uită la gândăcei sau firele de iarbă unduite de vânt, câte 1-2 ore, fără să se miște și fără să se plictisească?

Această activitate, numită CONTEMPLARE, devine extrem de ”străină” pentru adulții ”workaholici” (”bolnavi de muncă”) din prezent – sau pentru copiii cu creierele excitate de prea mult stat la computere / tv / mobile / tablete.

Pentru a dizolva STAGNAREA din viețile noastre și a aduce DINAMISMUL tipic al copilului interior – este nevoie să facem exact OPUSUL a tot ceea ce am făcut repetitiv, în ultimul timp.

Dacă am muncit prea mult – este timpul să ne oprim și să ne relaxăm, să contemplăm și pur și simplu, să admirăm lumea minunată din jur (și să permitem extraordinarului nostru corp să se odihnească).

Dacă stăm prea mult la calculator, la mobil, la orice instrument electronic, este momentul SĂ MAI FACEM O PAUZĂ, să închidem ecranele și să privim lumea din jurul nostru. Să ne plimbăm în parc și să privim ramurile încărcate de muguri și/sau flori ale arborilor.

Dacă am avut o perioadă mai lejeră și plină de odihnă, dacă am stat cam mult și nu prea am avut energia pentru nimic – este momentul să fim mai dinamici, mai activi, să învățăm și să aplicăm activități noi.

Orice facem prea mult timp duce la STAGNARE.

Stagnarea prelungită timp de 40-50 de ani și mai mult – duce la FIXISM și BLOCAJE (și le vedem foarte bine în jurul nostru sau când ne uităm în propria noastră oglindă).

Folosiți MUGURII ARBORILOR – pe post de ”susținere” pentru copilul interior!

GEMOTERAPIA și GEMOTERAPICELE – sunt produce excelente în această perioadă a anului.

Deja ați aflat despre Extractul din Sevă de Mesteacăn – care este un mare curățător al rinichilor, pielii și sistemului limfatic.

Dar vom descoperi că există și multe alte produse din muguri și mlădițe (țesuturi tinere, dinamice, ale plantelor) care ne pot sprijini în această perioadă.

Extractul din muguri de Măr pădureț – este foarte indicat tuturor celor cu tendință la stagnare, la constipație, la retenție de toxine în corp. Este un mare remediu de detoxifiere generală și se recomandă folosirea cu precauție și doze mici (15-20 pic de 1-2 ori pe zi), pentru a nu ”stârni” prea mult, prea tare și prea rapid toxinele acumulate în timpul iernii.

Extractul din muguri de Nuc – este un alt remediu foarte util de curățenie a intestinului, de eliminare a paraziților și virușilor și de echilibrare a sistemului limfatic încărcat cu toxine (și a pielii).

Ambele produse se administrează singure, de preferat, fără să fie combinate între ele, sau cu alte produse. Se pot face 2-3 săptămâni de tratament, funcție de reacția corpului și funcție de nevoile fiecăruia.

Sunt multe alte gemoderivate cu care se poate sprijini corpul la începutul primăverii și le puteți descoperi pe www.plantextrakt.ro – și pe alte site-uri de pe Net.

Energia COPILULUI INTERIOR – ne va ghida jucăuș săptămâna în care intrăm.

Dacă nu ați făcut un mic ”ritual de Echinocțiu” duminică, pe 20 martie – puteți să-l faceți de luna plină, pe 23 martie.

Puteți pregăti o ”masă festivă” de ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ – în care să aveți pe farfurie ”energia primăverii” (verde și multe alte culori – plus muguri și flori!).

Puteți face un mic aranjament floral sau cu obiecte, într-un colț al camerei.

Sau pur și simplu, puteți face o plimbare în Natură și să vă conectați la ENERGIA ÎNCEPUTULUI – prin puterea respirației – printr-o mică meditație / contemplare a păsărilor și cerului – sau prin orice altă acțiune de armonizare.

Să ne jucăm frumos, împreună și să ne bucurăm de LUMINA, DINAMISMUL și PROSPEȚIMEA ENERGIEI ce vine spre noi!

Să-i facem loc în viețile noastre și să o folosim pentru susținerea VIEȚII care suntem noi toți.

Cu iubire tuturor,

Sorina

http://www.centrulnatura.ro/saptamana-copilului-interior/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mirela 23 Mar, 2016 11:52 Am gasit multe lucruri la care sa meditez. Inspirat si in acelasi timp inspirativ articol. Multumesc.