Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Procesul de învățare

ro

18 Nov, 2015 11:02 1970 Marime text


De câteva luni încerc să învăț ceva nou.
Ceva complet diferit decât ce am învățat până acum, ceva care-mi solicită foarte tare memoria, atenția, concentrarea și mai ales, timpul și energia.
Încerc să învăț o limbă străină, complet diferită de cele ”obișnuite”.
Și realizez de câtă repetiție este nevoie într-un proces de învățare, pentru ca lucrurile să devină ”automate” și să devină ”o parte din noi”.
Ca și copii, am învățat limba ”maternal” repetând de mii, de zeci de mii de ori, aceleași sunete. La fel am făcut și în școală, învățând să scriem și să citim.
Mii de alte repetiții.
Orice proces de învățare, indiferent de ”obiectul” învățării, trece prin același proces.
Am constatat, după circa 2 luni de repetat zilnic câteva cuvinte și fraze ale limbii străine învățate, că la un test am făcut greșeli banale, de inversiune sau schimbare a unei litere, din neatenție – și s-a schimbat întregul sens al unui cuvânt sau unei fraze.
Și am realizat câte ”erori” facem cu toții în procesul de vindecare și detoxifiere, în care dorim să schimbăm ”sintaxa” cu care am scris programul organismului, pe interior.
După ce zeci de ani i-am ”scris” pe interior ”moarte” și ”îmbătrânire” și ”lăcomie” și ”îmbuibare” și ”folosirea hranei pe post de medicament de consolare” și multe altele asemenea – dorim ca în câteva luni sau în 1-2 ani să-i rescriem complet programul.
Și suntem maxim nemulțumiți că ”vechile” programe vin peste cele noi, ”recent” scrise și sunt re-trăite iar și iar.
Încercați cu toții să învățați o limbă străină.
Și vedeți cum vă simțiți după 2-3 luni – de strădanie zilnică și de muncă susținută.
O puteți vorbi fluent, ca pe limba maternă?
Încercați.
Aveți nevoie să trăiți această experiență, nu doar să dați un răspuns ”intelectual”, ci unul venind dintr-o trăire.
Doar trecând prin procese de această intensitate și profunzime, puteți aprecia dificultatea procesului de vindecare.
Detoxifierea și ”strategia Sănătate 5D” pe care o promovăm atât în cadrul Școlii Sănătate 5D, cât și în site-ul www.centrulnatura.ro – presupune un proces de ”dezvățare” a obiceiurilor indezirabile și ”reînvățare” a unor obiceiuri noi– fiind un proces de durată și destul de anevoios.
Acest proces necesită, în special, ENERGIE.
Și avem nevoie să ”recuperăm” câte puțină energie, de pe unde putem, din viața noastră, pentru a i-o putea dedica.
Învățând o limbă străină, am observat că reușesc cu greu să găsesc în viața mea TIMP și ENERGIE pentru a le dedica procesului de învățare.
Fiecare dintre noi are viața structurată deja, pe niște ”priorități” și ”rutine” care consumă din resursele sale.
Multe dintre acestea sunt dedicate ”celorlalți
Ca majoritatea dintre voi, m-am trezit prinsă în fel și fel de ”sfori relaționale” – pe care încerc să le evaluez din punct de vedere al propriului meu beneficiu.
Ce îmi aduce (sau îmi ia) această relație în prezent?
Multe sunt rămase din trecut, în virtutatea interției.
Altele sunt menținute din diferite considerente ”umanitare” (milă, compasiune, dificultatea de a spune nu și teama a nu răni).
Ziua pe care o trăiesc are doar 24 de ore, din care 8 ore am nevoie să dorm.
De multe ori, pentru a câștiga puțin timp pentru mine, îmi iau din orele de somn.
Și așa am descoperit cum mă ”auto-sabotez” pentru a nu ”sacrifica” din timpul și energia dăruite celorlalți.
În fiecare zi în care avansez în procesul de disciplină alimentară și interioară, mai aflu câte ceva despre condiționările mele și despre tot ce înseamnă ”viața” ce mi-a fost impusă din afară – fără ca eu să fi avut măcar timp și energie să evaluez dacă îmi face sau nu bine.
Procesul de învățare al unei limbi străine m-a ajutat, în primul rând, să mă disciplinez.
Să-mi reamintesc cum m-am simțit când eram elevă, când știam MULT MAI PUȚIN decât ceilalți și cum mă lăsam ”dominată” de frici, temeri și mai ales, de auto-sabotare.
Și mi-am reamintit cât de greu este și procesul de auto-vindecare, de detoxifiere și de reechilibrare (al dietei și vieții).
Pentru că ”limba maternă” – adică ”dresajul” din copilăriei – apare iar și iar ”în peisaj” și sabotează toate eforturile, tocmai în momentele în care sunt ”cea mai mândră de mine”.
Așa încât – învăț să am răbdare cu mine – și să repet de suficient de multe ori ceea ce am de învățat, pentru a putea ”automatiza” alte ”setări” interioare.
Să învăț să mă iubesc nu este o sarcină ușoară, când peste 40 de ani am învățat să mă agresez și să nu-mi pese de mine.
Procesul de învățare al ”iubirii de sine” este la fel de anevoios și de dificil precum cel al învățării unei limbi străine.
Și necesită DISCIPLINĂ și mai ales PERSEVERENȚĂ – mai ales când descoperi după 2-3 luni de exerciții continue, cât de ușor greșești și cât de puține știi.
În școală, diferența între ”un premiant” și un ”repetent” (atunci când totul era ”pe bune”) era aceea că ”premiantul” continua pe drumul repetiției și învățării, indiferent cât de descurajat era de primele rezultate mai proaste.
Așa încât, mergem înainte – în TOATE PROCESELE DE ÎNVĂȚARE.
Doar acesta este scopul existenței noastre pe Pământ – SĂ ÎNVĂȚĂM și să EXPERIMENTĂM diferite trăiri și diferite provocări.
Succes tuturor și PERSEVERENȚĂ!

http://www.centrulnatura.ro/procesul-de-invatare/
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii