Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul natura Practica, nu teoria! Pachetul de la scoala

ro

29 Jul, 2014 08:55 2574 Marime text
Și în același timp am fost constant martora nerespectării sale în viața adulților din jurul meu.
Uitându-mă la adulții din jur – cu ochii copilului care eram atunci – am observat continuu (îmi amintesc foarte bine!) neconcordanța între spusele lor și faptele lor.
Discursurile ”moralizatoare” ale oamenilor se opresc la prima lor acțiune.
”Să nu fumezi niciodată!” spune tatăl copilului, în timp ce-și scoate țigara din gură. Și tot acest tată se înfurie ca un nebun când află că fiica lui de 14 ani a fumat pe ascuns!
Confuzia mentală indusă de acidoza din dieta muco-formatoare ne face să fim duali, ipocriți și ”lupi moraliști” – teoreticieni minunați și practicieni execrabili.

Drumul personal al descoperirii sănătății și înțelegerii corpului omenesc m-a adus în momentul în care PRACTICA a devenit atât de importantă, încât TEORIA nu prea mai are loc.
N-am mai simțit nevoia să scriu articole.
Pentru că mi-a fost mai bine doar SĂ TRĂIESC direct.
Am trăit ABUNDENȚA NATURII – a fructelor – soarelui – stării de bine – induse de vară, de cerul senin, de căldura de afară și de clocotul de viață ce animă Natura.

CURA DE VARĂ DE PEPENE este în plină desfășurare.
Pepenii sunt dulci – sunt buni – sunt o reală desfătare pentru întregul organism.
Am avut ocazia să fac o comparație între calitatea pepenilor din România – care sunt ÎNCĂ pepeni cu semințe – cu sâmburi – și a celor din alte țări – unde ”se poartă” pepenii fără semințe.
Diferența de aromă – de gust – de savoare și de efect asupra corpului este INCREDIBILĂ.
Aș fi foarte tristă dacă și în țara noastră ar ”prinde” și s-ar propaga acești pepeni ”fără semințe” insipizi – destul de fazi – aproape deloc dulci – doar simple rezervoare de apă.
Modificările genetice și manipulările Naturii de către ființa umană nu îmbunătățesc deloc calitatea hranei noastre. DIMPOTRIVĂ!

Alături de pepeni – ne bucurăm și de alte fructe minunate – am savurat la maxim niște CORCODUȘE foarte coapte – dulci dulci – care mi-au arătat cât de puternice sunt pe drenajul limfatic!
M-am gândit mai demult că aceste fructe ar putea să fie folosite, în loc de lămâi – în curele de detoxifiere tip drenaj limfatic. Doar că persoana care le folosește are nevoie de tub digestiv destul de curat și adaptat la dieta fructariană – altfel – corcodușele pot declanșa reacții neplăcute de eliminare și la acest nivel. Mi-a fost foarte clar că cei care mănâncă ”normal” nu pot să se atingă de corcodușe. Pentru că ar intra ”automat” în curățenie / detoxifiere – și s-ar speria.

Voi posta curând mai multe articole la secțiunea Iubim fructele – am tot adunat materiale și acumulat experiențe.

Pentru că tot discutăm de PRACTICĂ – am tot fost întrebată de multe mămici despre ”pachetul” de la școală la copii – cum putem să pregătim gustări mai sănătoase pentru cei mici.
Desigur- odată ce îi obișnuim cu gusturile modificate ale alimentelor sărate și pline de E-uri – va lua ceva timp până vor accepta gustul delicat și natural al fructelor și legumelor.
Cu răbdare, cu multă delicatețe, cu explicații clare și repetate – copii pot fi convinși să adopte un stil de viață sănătos.
Nu impuneți cu forța copiilor obiceiuri noi – în special – dacă dv, ca adulți, nu le respectați.
Fiți dv exemplul copiilor – consumați dv alimente sănătoase – luni și ani de zile, pentru ca toți cei din jur să poată observa direct beneficiul acestei diete naturale.

În ceea ce privește gustările – ”pachetul” de la școală – doresc să vă dau câteva sugestii – și m-aș bucura să aflu cât mai multe de la mămici imaginative și creatoare.
Așadar, câteva mici sfaturi:
- nu mai folosiți pâine (de nici un fel) – încercați să preparați în casă niște ”lipii” folosind făina de năut (cu puțină apă și ulei) – care ies ca niște clătite – subțiri. Uneori puteți adăuga și puțină făină de semințe de in (se râșnesc la râșnița de cafea) în loc de ulei. Dacă aveți senzația că nu se leagă – puteți folosi un ou de prepeliță, pentru legarea aluatului. Aceste lipii – le puteți folosi la fel ca la shaowrma – le puteți umple cu diferite alimente sănătoase:
- cu pastă de avocado (guacamole) sau orice fel de pateu vegetal, făcut în casă – din cartofi, dovlecei, cartofi dulci, roșii, ardei, etc
- cu salată de vinete
- cu hummus (pastă de năut)
- cu brânză tofu blenduită cu ardei capia, cu pătrunjel, cu mărar, cu ridichi, cu ghimbir, cu fenicul – cu orice fel de legumă cu gust interesant (și acceptat de copil)
Am sugerat unor copii să încerce să folosească în loc de pâinea din sandwich-uri – ardeii și castraveții. Astfel – putem umple ardeii cu brânză tofu blenduită cu ardei capia sau roșii. Sau umplem ardeii grași cu hummus (pastă de năut) sau puțină fasole bătută sau chiar piure de linte cu păstârnac (un tip de pateu vegetal ce place unora) – ori piure de mazăre cu suc de rodii (la blender, mazăre fiartă cu suc de rodii, proaspăt stors, puțin mărar, puțină sare).
Sau punem pastă de avocado peste felii de castravete și adăugăm felii de roșii – și avem un alt tip de sandwich. La fel – felii de castravete, cu hummus și felii de roșie sau bucăți de ridichi.
Cu multă imaginație – găsiți variații interesante pentru gustarea copiilor.

Alt tip de gustare interesantă pentru școală sunt fructele – căutând să aveți pentru copil fructe dulci – care să-i asigure necesarul de dulce (fructoza pentru creier, memorie și atenție) – și care să poată fi transportate și ținute câteva ore.
Puteți folosi struguri, banane, pere foarte dulci, caise, bucăți de anans foarte coapte, bucăți de mango dulce (împachetate în hârtie cerată sau în mici caserole de plastic, să nu curgă). Nu v-aș sfătui să folosiți mere pentru la școală. Sunt printre cele mai chimicalizate și pesticizate fructe de pe piață (din păcate), și sunt ușor acide (majoritatea sunt culese necoapte din copac) – astfel încât vor declanșa senzații neplăcute în stomacul copiilor după consum.
Se pot folosi fructele uscate – curmale, smochine, stafide, prune și caise uscate și multe altele – cu condiția să fie uscate naturale – și să nu conțină sulfiți (uitați-vă pe etichete). În România a existat tradiția confecționării ”poamelor” pentru iarnă, din diferite fructe. Uscarea la soare a bucățelelor de fructe sau fructelor întregi – este un proces natural de ”gătire” care conservă o parte din substanțele active din fructe, putând să le folosim în anotimpurile reci – când fructele proaspete nu mai sunt disponibile.

http://www.centrulnatura.ro/practica-nu-teoria-nou/

Există o serie de ”dulciuri” din curmale (bomboane din curmale și fulgi de cocos) sau batoane din curmale și semințe de cânepă – sau diferite batoane din semințe și fructe uscate – care sunt excelente pentru luat la școală. Se găsesc la majoritatea magazinelor naturiste – important este să vă familiarizați cu ele.
Există și o mulțime de snack-uri sănătoase – din semințe și fructe uscate – FĂRĂ GLUTEN, FĂRĂ LACTOZĂ, FĂRĂ ZAHĂR. Chiar și fulgii de porumb (fără zahăr adăugat) pot reprezenta o gustare mult mai dezirabilă pentru pauzele de la școală – decât orice alte opțiuni.
Raioanele de dietă de la multe magazine, chiar din rețelele mari – oferă aceste alternative. Important este să vă uitați pe etichete – și să aveți grijă la substanțele conservante. Dacă pe eticheta produsului scrie ceva ce nu înțelegeți – fie căutați pe Internet – fie nu luați produsul. Mai bine nu riscați.
Un produs cât mai natural este CÂT MAI SIMPLU – compus din ingrediente simple – despre care a auzit toată lumea – și pe care le cunoașteți cu toții.
De exemplu, dacă vă uitați pe batonale de ciocolată cu semințe de cânepă de la Canah – veți vedea pe etichetă – curmale, semințe de cânepă, caju, migdale, pudră și masă de cacao. Ingrediente simple, ușor de înțeles și mult mai bine de folosit – decât oricare altele.

PRACTICA înseamnă încercări și testări individuale.
Nu suntem la fel – suntem fiecare dintre noi o EXPRESIE UNICĂ a forței vieții care ne animă pe toți.
Avem nevoie să ne căutăm, cu toții, soluțiile optime pentru menținerea corpului fizic în cea mai bună stare cu putință.
Astfel încât energia care îl ocupă – esența ființei noastre – să se poată exprima cu toată libertatea.

FIȚI EXPERIENȚA PE CARE O TRĂIȚI.
Fiți în fiecare minut ceea ce ați vrea să spuneți celorlalți.
Nu mai dați din gură – lăsați vorbele pentru cei care manipulează vorbe.
Fiți sănătate – trăiți sănătos – fiți o parte din Natură.

SUCCES LA PRACTICĂ TUTUROR!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii