Rafinarea constientizării

Fizica ne explică ce se întâmplă atunci când ceaţa acumulată este atât de groasă încât, pentru început, lumina soarelui nu o poate străbate pentru a o îndepărta. Iniţial, lumina se reflectă în picăturile de apă, fiecare dintre ele funcţionînd ca o mică oglindă sferică, ce împrăştie lumina în toate direcţiile. Pe măsură ce prezenţa constantă a soarelui încălzeşte picăturile de apă ce formează ceaţa, ea începe să se risipească treptat. În cele din urmă, se împrăştie complet.

Acest fenomen se aseamănă cu alchimia emoţională — are loc o transformare a unei stări emoţionale confuze, ceţoase în claritate şi iluminare. Contemplaţia, o cultivare a conştientizării, este focul acestei alchimii interioare. Repet, aceasta nu înseamnă că ceaţa din mintea noastră se va ridica ori de cîte ori devenim conştienţi de ea. Dar se poate schimba felul în care percepem diferitele stări mentale cu care ne confruntăm şi felul în care ne raportăm la ele.

Contemplaţia este o conştientizare meditativă, care cultivă capacitatea de a vedea lucrurile aşa cum sunt de la un moment la altul. De regulă, atenţia noastră rătăceşte la întîmplare, lăsîndu-se purtată de gânduri de moment, amintiri trecătoare, fantezii captivante, fragmente de imagini ale lucrurilor văzute, auzite sau percepute în vreun fel sau altul. În schimb, contemplaţia este un tip de atenţie susţinută, care nu cedează în faţa diversiunilor, îndreptată asupra proceselor minţii. În loc să ne lăsăm duşi sau captivaţi de un gând sau sentiment, prin contemplaţie observăm în mod riguros cum vin şi se duc acele gânduri şi sentimente.

În esenţă, contemplaţia presupune un nou tip de atenţie; ea este o cale de a lărgi sfera conştientizării şi de a-i rafina precizia. Prin acest gen de antrenament al minţii învăţăm să ignorăm acele gînduri şi sentimente care ne distrag de la momentul prezent şi să conştientizăm în permanenţă experienţa imediată. Dacă diversiunile dau nastere confuziei emoţionale, capacitatea de a continua să ne concentrăm atenţia aduce multă claritate şi înţelegere.

Contemplaţia îşi are rădăcinile într-un vechi sistem de psihologie budistă, prea puţin cunoscut în Occident, care oferă chiar şi în zilele noastre o înţelegere elaborată a emoţiilor traumatizante care ne subminează fericirea. Această psihologie oferă o abordare ştiinţifică proceselor interioare, este o teorie depre minte pe care oricine, budist sau nu, o poate pătrunde şi de care poate beneficia. În cadrul acestei abordări, accentul nu se pune atât pe problemele de care ne lovim în viaţă, cât pe accesul la claritatea şi sănătatea minţii. Dacă putem avea acces la acestea, problemele noastre devin mai lesne de administrat; ele vor fi mai curând oportunităţi pentru a învăţa, decît ameninţări ce trebuie evitate.

Psihologia budistă are o perspectivă pozitivă inedită asupra naturii umane: problemele noastre emoţionale sunt considerate temporare şi superficiale. Accentul se pune pe ceea ce este bun în noi, un antidot la fixaţia psihologiei occidentale asupra a ceea ce este rău. Psihologia budistă recunoaşte emoţiile noastre cu potenţial traumatizant, dar consideră că ele acoperă bunătatea noastră esenţială aşa cum norii acoperă soarele. Momentele noastre întunecate şi cele mai neplăcute sentimente sunt o oportunitate pentru descoperirea înţelepciunii noastre naturale, dacă alegem să le folosim în acest scop.

Tara Bennet Goleman

Sursa:CUM POATE MINTEA SĂ VINDECE INIMA - Editura Curtea Veche

Sursa: Astrocafe.ro​