Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul Ingerilor pentru anul 2018

ro

04 Jan, 2018 08:18 1958 Marime text
Ghidare intuitiva pentru anul 2018 cu ajutorul cardurilor oracol. Am folosit 3 seturi de carduri: Angel Tarot Cards – Radleigh Valentine si Archangel Michael Oracle Cards – Doreen Virtue si Mesaje de la Arhangheli – Delia Muresan.

Ingerii se conecteaza in citiri la POTENTIALUL pe care il avem, la ce putem face, ei ne confirma ceva ce in adancul sufletului deja stim insa ne este teama sa actionam sau nu avem suficienta credinta. Ingerii doar ne indruma, ei ne pot arata care ar fi premizele si ne arata DOAR aspectele pozitive, ne arata “unde” avem treaba. Ei insa ne respecta liberul arbitru asa ca unele lucruri s-ar putea sa nu se intample pentru ca NOI am ales altceva. Ei ne pregatesc ca sa ne fie mai usor: daca stim ca vine iarna ne pregatim cu cizme, haine groase, etc. Aveti mai jos mesajul ingerilor pentru fiecare luna din 2018.

ATMOSFERA GENERALA/PROVOCAREA

Anul 2017 a fost un an crucial pentru ca ne-a pregatit pentru energia deosebita a anului 2018, intr-un fel cum nu am mai trait pana acum. Toti cei care au luat decizii importante in 2017, au actionat, au inceput lucruri noi, vor culege roadele in 2018. Anul 2018 vine cu stabilizare, ne aduna si ne coboara in noi. Energia lui 2017 a sanctionat victimizarile si dorinta de a face lucrurile doar de dragul de a fi facute. In 2018 ne dam seama ca nu tot ceea ce ne dorim este si potrivit pentru noi, facem cunostinta cu partile noastre cele mai intunecate acolo unde aducem lumina si decidem sa fim AUTENTICI.

Pe langa Arhanghelul Raziel care ne aduce aminte mereu ca „nimic nu este ceea ce pare” sau „sa privim lucrurile din alta perspectiva”, vom simti puternic energia Arhanghelului Uriel care ne ajuta sa aducem lumina in intuneric, sa coboram in strafundurile sufletului nostru sa ne cunoastem cu adevarat si sa ne asumam cine suntem, ce putem face si care este rolul nostru pe acest Pamant. Aceasta incursiune nu va fi usoara insa am fost pregatiti pentru asta si Arhanghelul Mihail va veni si el sa ne tina de mana la fiecare pas. Inca un avertisment de care va trebui sa tinem seama: Mama Pamant isi va cere drepturile. Sa speram ca nu ne va scutura prea tare insa vor fi multe semnale prin care ni se vor transmite mesaje clare.

Anul 2018 este un an de vibratie 11/2. Pentru mai multe detalii citeste articolul legat de vibratia anului dand click AICI.

Am mai putea numi anul 2018: anul fluturelui, un an de transformare interioara, un simbol puternic. Va reamintesc de efectul fluturelui: se spune ca bataia din aripi a unui fluture intr-o parte a lumii poate cauza o furtuna in cealalta parte a globului. Asadar, contributia noastra, cat de mica ni se pare, este extrem de importanta. Rabdarea (nu putem grabi fluturele sa iasa din cocon) va fi un test important al acestui an. Fluturele nu isi cunoaste adevarata frumusete, dar ii incanta pe toti cei din jur. Va fi nevoie sa constientizam adevarata noastra frumusete si sa ne iubim pe noi. Iar trairea momentului prezent, constientizarea clipei prezente va fi extrem de importanta in 2018.

Inainte sa trecem la descrierea fiecarei luni am facut si o citire care sa descrie atmosfera generala cu 3 carduri din primul meu set de carti oracol „Mesaje de la Arhangheli”, un dar de la ingeri pentru mine in 2017. Se poate achizitiona de AICI.

Avem doua carti cu Arhanghelul Uriel, clar avem nevoie de prezenta lui sa ne sustina. Prima carte “Revelatii si idei stralucite!” ne transmite ca in acest an ideile pe care le vom avea, chiar daca nu o sa le punem in practica in 2018, ne vor aduce multe satisfactii. Vom avea idei cu bataie lunga, care necesita timp pentru a putea fi implementate dar care ne vor ajuta sa avem o viziune mult mai clara asupra viitorului nostru. Ar fi bine sa avem tot timpul cu noi un carnetel si pix pentru a nota tot ceea ce ne trece prin cap (oricat de prostesc s-ar putea sa sune in prima faza), deasemenea s-ar putea sa primim mesaje prin intermediul viselor, asadar sa fim pregatiti sa notam pentru ca inspiratia va curge prin noi. Sunt incurajati toti cei care sunt conectati la partea spirituala sa transmita mesaje, sa scrie, sa picteze, sa lasa mesajele divine sa curga prin ei pentru beneficiul tuturor. De asemenea, inovatiile vor fi importante si incurajate in acest an. Multe descoperiri se vor face, dar nu neaparat tehnologice, ci descoperiri arheologice sau care fac sens legat de unde venim, stramosi, traditii, etc. Aceste descoperiri ne dezleaga pentru a putea sa intelegem rolul nostru spiritual pe acest Pamant. Vom avea parte de multe experiente cu sens, vom ajunge „intamplator” intotdeauna unde este nevoie de noi si vom intelege multe experiente din vieti trecute care ne sustin in rolul pe care il avem acum pe Pamant. Este o perioada extraordinara in care putem activa daruri ancestrale, daruri din alte vieti pentru ca este nevoie sa le punem acum in practica.

Si aici mergem la cea de-a doua carte de la Arhanghelul Uriel – „Aprinde lumina sufletului tau!”. Daca in 2017 am avut o lupta a ego-urilor, concurenta, cine este cel mai bun, cine face ceva primul, ceea ce ne-a ajutat sa actionam si sa ne implicam, in 2018 va fi nevoie sa stralucim, sa ne asumam dar in acelasi timp sa ne stim locul, sa o facem pe bucatica noastra. Simbolul Arhanghelului Uriel este soarele, si exista un singur soare. Asadar, sa ne punem pe drumul nostru, sa ne asumam pe scena vietii, acolo unde este nevoie de noi. Sa nu ne bagam in seama unde nu este treaba noastra si orice actiune din ego, orice „concurenta” va fi sanctionata. Nu putem avea doi „sori” in acelasi loc. Cumva suntem pusi la punct si stim cand ne bagam acolo unde nu ne fierbe oala. Fiecare este important, fiecare are un loc al sau pe acest Pamant, fiecare are daruri dar in acest an fiecare trebuie sa le foloseasca cu intelepciune si in contextul pe care i l-a dat Dumnezeu. Asadar, aprindem lumina sufletului nostru si ne asumam stralucirea. Cei care vor fi deranjati de aceasta stralucire ori isi vor cumpara ochelari de soare ori vor disparea din viata noastra. Da, va fi o curatenie si la nivel de relatii, pentru ca desi este un an de vibratie 11, daca adunam numerele avem si energia lui 2 care va testa toate parteneriatele, relatiile din viata noastra. Fiecare va mai primi o sarcina: aceea de a fi un exemplu pentru ceilalti, a fi lumina/far pentru ceilalti.

A treia carte vine de la Arhanghelul Raguel: „Totul se aranjeaza in ordine divina.” Arhanghelul Raguel ne aduce dreptate divina si o lectie importanta: sa nu plangem dupa ceea ce pierdem in acest an pentru ca de fapt castigam ceva mult mai pretios. Dreptatea divina nu are neaparata legatura cu dreptatea de pe Pamant, insa intotdeauna este spre binele nostru chiar daca ne va fi greu sa intelegem asta in prima faza. Spre exemplu, relatiile de convenienta, relatiile care ne storc de energie, oamenii care ne fac sa ne simtim vinovati pentru cine suntem cu adevarat vor fi puternic testate in acest an. Nu mai permitem nimanui sa ne acuze pe nedrept si ne luam puterea inapoi. Intelegem, la nivelul sufletului, cat de mult conteaza relatiile din jurul nostru. De fapt calitatea vietii noastre depinde de calitatea relatiilor noastre. Unii oameni vor pleca dar cu singuranta altii potriviti pentru noi vor intra in viata noastra. Oamenii pe care ii vom cunoaste in 2018 sau relatiile care devin apropiate vor fi esentiale in evoluatia noastra in 2018.

Iar acum sa vedem cum se aseaza anul acesta, un an cu o energie foarte diferita de ce am trait pana acum.

IANUARIE 2018

Incepem anul intr-o zi de luni, pe vibratia lui 11:11 (ziua 1, luna 1, anul cu vibratie 11) asadar 2018 este de actiune, dar ACTIUNE CONSTIENTA/ASUMATA. Iar pe 2 ianuarie este Luna Plina. Avem nevoie sa renuntam la amanare, sa nu mai lasam lucrurile sa taraganeze, avem nevoie sa facem lucrurile cat se poate de “in momentul perfect”. Este important nu doar sa actionam cat si momentul in care actionam poate fi decisiv. Vor fi incercari pe plan financiar pentru multi dintre noi sau preocupari legate de partea materiala, s-ar putea chiar sa fie intarzieri in anumite plati sau sa nu primim poate salariul la timp sau sa nu ni se plateasca anumite lucruri la timp, va fi nevoie sa avem o perspectiva mai larga asupra lucrurilor. Este un moment in care sa ne punem intrebari: Ce anume ar trebui sa reglez in acest moment in viata mea? Ce anume poate am intarziat si acum trebuie sa fac? Ce anume am facut doar pentru bani si acum primesc „rasplata”? Ce ar trebui sa fac cu placere si sa imi vina si resurse materiale? O sa avem senzatia ca ni se intampla foarte multe lucruri deodata si ne este un pic greu sa le gestionam, parca ceva ne impinge de la spate.

Arhanghelul Mihail ne spune “Renunta la frica!”, ne transmite ca noi stam in propria noastra cale, ne impiedicam de propriile convingeri si limitari. De asemenea in aceasta luna avem tendinta sa fim ca un burete si sa absorbim foarte multa energie negativa. Ne ducem de exemplu intr-un anumit birou sau intr-un magazin si ne intoarcem un pachet de nervi si nu stim ce s-a intamplat, pur si simplu ne-a luat dintr-odata o stare ciudata, asta inseamna ca am preluat o energie de acolo. Asadar, vom fi mult mai sensibili, va fi nevoie sa lucram foarte mult la fricile noastre, la gandurile pe care le avem, care sunt gandurile bazate pe ego sau bazate pe frica, va fi nevoie sa vedem ceea ce nu am vrut sa vedem. Vom lucra mult la convingeri si limitari pentru a ni se deschide calea spre potentialul nostru.

Este ca si cum ni se pune lanterna in ce sectoare din viata noastra avem de lucru. Arhanghelul Uriel isi va face simtita prezenta de la inceputul anului si pe tot parcursul anului ii vom simti lumina care ne ajuta sa vedem in intunericul nostru. Asadar sa fim atenti la ce ni se arata, asa cum face Uriel: “Vezi ca in coltul ala nu ai facut cum trebuie! “, “Vezi ca este acolo o energie pe care trebuie sa o cureti!”, asadar se scot la suprafata lucruri pe care le-am ascuns bine sau pe care nu am vrut sau ne eram pregatiti sa le vedem. Acum nu mai putem ascunde lucrurile sub pres, se vor vedea. Atentie si la orice „smecherii” pe care le-am facut sau acele „minciuni nevinovate”, vor iesi acum la iveala. Vor iesi la iveala lucruri ascunse si vom putea asista la diverse scandaluri publice.

De asemenea este o luna in care va fi nevoie sa invatam sa materializam, si ca sa putem sa materializam va fi nevoie sa cerem ajutorul, pentru ca nu o sa putem sa facem totul de unii singuri. Si atunci se lucreaza la ceea ce noi ne dorim, dar va trebui sa cerem ajutorul si sa invatam sa cerem ajutorul. Provocarile vor fi mai multe, nu doar pe partea financiara, ci asa cum am spus mai sus, se vor deconspira anumite lucruri care vor genera apoi anumite conflicte. Tot ceea ce este ascuns poate fi la vedere si vom fi dezamagiti de anumite persoane, vom fi dezamagiti de noi ca poate nu am spus ceva la timp, etc.

Incepem anul cu o luna ianuarie intensa care ne aduna si ne ajuta sa invatam din acele experiente pe care le-am tot amanat.

FEBRUARIE 2018

Luna februarie vine cu o energie curgatoare. Este exact ce avem nevoie dupa luna ianuarie pentru a mai „stinge” din intensitatea care plutea in aer. Va fi o luna in care vom trai tot felul de emotii, iar daca noi invatam sa cerem ajutorul in ianuarie, in februarie putem intalni oameni noi care sa ne ajute. Relatiile noastre pot trece la un alt nivel totodata cu acea curatenie din luna ianuarie, vedem ce relatii „supravietuiesc” noii energii. Sa nu uitam ca este un an de vibratie 11/2, iar energia lui 2 va pune in anul acesta relatiile noastre sub lupa. Relatiile de genul „lasa ca merge si asa”, „macar am si eu pe cineva” nu vor mai supravietui. Schimbarea va fi necesara. De asemenea celor care sunt singuri li se va da ocazia sa intalneasca persoane noi pe energia lor. In aceasta luna vom fi extrem de sensibili, intuitivi. Stim ca atunci cand suntem destul de sensibili, reactionam foarte usor, suntem in bula noastra si nu ne prea place sa vina altcineva si sa ne ofere o alta perspectiva, da?! Sa nu uitam ca reactia este intotdeauna din ego, asa ca este bine sa fim atenti la impulsivitate in aceasta luna. Vom fi ca un pahar prea plin si daca mai punem ceva deasupra, da pe dinafara. Cam asa am putea descrie energia lunii februarie.

De asemenea, abilitatile noastre extrasenzoriale – clarvederea, clarauditia, clarsimtirea, clarcunoasterea pot fi mai activate, vom putea primi mesaje clare, vom intelege lucruri, cursurile pe care le facem in februarie ne vor duce la un alt nivel de intelegere, vom putea cobori mai usor in inima, vom putea invata sa exprimam ceea ce simtim intr-un fel mai frumos (daca lucram la impulsivitate).

Arhanghelul Mihail in completare ne spune ca este ocazia perfecta pentru a invata sa dam si sa oferim iubire – si vorbim despre iubirea divina, iubirea sincera. Acum ni se ofera ocazia perfecta sa raspandim lumina. Ni se va deschide inima sa primim si sa absorbim tot ceea ce avem nevoie si este interesant, este o luna cu o vibratie diferita decat luna ianuarie, pentru ca este o luna emotionala – o luna pe iubire, o luna sensibila, dar care ne ajuta sa coboram in inima si cumva sa intelegem mesajele, nu la nivel mental ci la nivelul sufletului. Sa nu uitam cat de importanti sunt oamenii pe care ii vom intalni in luna februarie, ei vor avea un rol crucial pentru fiecare dintre noi in anul 2018. Asadar oriunde mergeti fiti atenti la oamenii pe care ii intalniti.

In aceasta luna mai invatam si lectia vulnerabilitatii. Va fi necesar sa admitem ce NU stim, ce NU putem face, tocmai pentru a primi ajutorul si a lasa oamenii de care avem nevoie sa intre in viata noastra. Vom avea anumite probleme de „control”, vom simti ca este momentul sa renuntam la control si sa lasam lucrurile sa curga. Ceea ce nu va fi deloc usor, insa si satisfactiile cand vom reusi vor fi pe masura. O luna cu multe emotii si reasezare in suflet.

MARTIE 2018

In luna ianuarie am pornit in forta motoarele, apoi in luna februarie am coborat in suflet, iar martie vine cu o energie care ne domoleste pentru ca tema lunii martie este RABDAREA. Asa simt ca va fi 2018: cand “Hei, rup!” cu actiune imediata, cand lasam lucrurile sa se aseze, iar momentul actiunii sa fie cel pe care il simtim, nici mai devreme nici mai tarziu. In energia lunii martie este important sa facem planuri pe termen lung, sa ne gandim la o viziune, ce ar fi important pentru noi… si cand vorbesc despre viziune, vorbesc despre faptul ca noi ne vedem deja acolo si cum ne vom simti cand am materializat ceea ce ne dorim. Chiar daca ne dorim ceva material, spre exemplu o masina, sa ne gandim care sunt emotiile pe care le simtim avand acea masina: implinire, bucurie, etc. Asadar nu masina era neaparat importanta ci ceea ce traim avand acea masina. La asta este nevoie sa lucram pentru a materializa ceea ce avem nevoie si nu ceea ce ne dorim. Asta pentru ca nu tot ceea ce ne dorim avem nevoie, sa vedem dincolo de aparente.

Rabdarea – da! – aici o sa fie o lectie importanta pentru foarte multi dintre noi. Si nu este vorba doar de rabdarea cu noi ci si in ceea ce ii priveste pe ceilalti. Este crucial sa nu ne bagam in oala altuia si sa nu mai ajutam cand nu e cazul. Va reaminesc ca daca ajutam pe cineva privam acea persoana sa invete din experienta oferita si nu facem decat sa atragem noi alte experiente, care nici macar nu au legatura cu noi. Concret, daca ajutam pe cineva financiar si nu era nevoie sa o ajutam (persoana aia este cu siguranta intr-un cerc vicios legat de bani), ii vom prelua lectia si ne vom trezi noi cu probleme financiare. Pentru a intelege mai bine va invit sa cititi povestea „Guru si adeptul” (link).

Va fi cu atat mai greu in aceasta luna cu cat va fi vorba despre persoane aproapiate pe care nu vom avea drept divin sa le ajutam. Asadar s-ar putea sa vedeti oameni dragi langa voi pe care stiti ca i-ati putea ajuta, dar pe care nu puteti sa ii ajutati, o sa va dati peste maini, pentru ca stiti ca nu aveti voie sa interveniti. Va fi destul de greu sa facem pasul acesta in spate si sa vedem acele persoane cum dau cu capul. Insa va fi necesar sa ne asumam asta.

Arhanghelul Mihail ca si completare ne spune: „Asuma-ti angajamentul! Fa ce ai de facut!” Asadar sa ne vedem de treaba, sa ne ocupam de „ograda” noastra si mai putin de a altuia. Daca noi o sa fim bine o sa fim un exemplu pentru cei din jur si asta este singura cale prin care putem sa ii ajutam. Asa sa ne spunem: „ma aliniez cu mine, cu viata mea si cu misiunea mea in aceasta viata. Invat din experientele oferite si acumulez maximul de cunostinte din tot ceea ce mi se ofera acum.” (sa nu mai fie cazul sa traiesti o experienta similara.) Asumarea acestui angajament vine cu o putere mare de la Arhanghelul Mihail de a intelege ce avem de facut si mai ales de a ne cunoaste bine rolul si locul. Fiecare sa isi asume ce are de facut, este o luna care ne responsabilizeaza. Este ca si cum suntem „trimisi” la locul nostru pentru ca am umblat „lelea”. Asadar in martie daca spunem ca ne aliniem cu cine suntem noi cu adevarat ni se vor aduce exact acele experiente astfel incat sa ne „adunam” de pe unde ne-am imprastiat.

APRILIE 2018

In aprilie din nou vine o energie curgatoare, coboram din nou in adancime, in suflet. Asadar se contureaza un an de transformare interioara. Anul 2017 a fost un an plin de schimbari, dar schimbari ce pot fi reversibile. Putem sa ne schimbam culoarea la par dar putem apoi reveni la culoarea initiala. Anul 2018 va fi un an de transformare interioara profunda (ireversibila) pe care noi va trebui sa o alchimizam si sa o integram.

In aprilie avem din nou o energie a apei, la fel ca in luna februarie. Deci alternam energie intensa, cu invataturi puternice, cu o energie curgatoare, adanca, de alchimizare, integrare si asezare.

In luna aprilie vor veni lucruri din trecut si mai ales amintiri din copilarie. Va fi necesar sa lucram si cu copilul nostru interior pentru a vindeca din ranile din trecut si pentru a ne conecta la iubirea neconditionata.

De asemenea, pluteste in aer si o energie a grijii, a preocuparii in mod special legata de copii, poate fi legata de copii pentru cei care aveti copii sau poate fi legata de copilaria noastra, de dorinte poate adanc ingropate. Acest trecut va trebui cumva curatat si lasat in urma, sunt de fapt niste aspecte de-ale noastre din trecut care trebuie alchimizate si care stau in calea transformarii noastre. Luna aprilie, cu energia aceasta a apei, scoate „murdaria” la suprafata ca sa avem mai multa claritate legata de ceea ce ne dorim.

Arhanghelul Mihail vine sa ne sustina si ne spune sa il invocam cat mai des in aceasta luna. Parca ne spune: „Hai, fa ce-ai de facut! Te sustin!” Beti apa curata in profunzime si sa lasam si emotiile sa iasa la suprafata. Bineinteles ca venind aceasta energie cu multe emotii, din nou suntem sensibili si putem sa reactionam sau sa nu intelegem ceea ce se intampla si atunci sa spunem lucruri pe care le regretam. Asadar, atentie sa nu aruncam cu vorbe, pentru ca stim ca daca mototolim o foaie nu mai putem sa o facem la loc. Daca facem asta s-ar putea sa stricam o relatie sau unele lucruri nu o sa le mai putem repara – un avertisment important in luna aprilie de la Arhanghelul Mihail.

Revenind la energia lunii aprilie, o alta tema importanta va fi: vindecarea relatiei cu parintii in aprilie. Putem de asemenea sa ne facem mai multe griji legate de parinti, poate de sanatatea lor, de modul in care isi gestioneaza viata, in principal s-ar putea sa fie legat de sanatate. Mesajul este sa fim mai aproape sau mai atenti cu parintii nostri – in general, dar in mod special in luna aprilie. Pentru ei energia aceasta s-ar putea sa fie coplesitoare pentru ca nu mai pot sa schimbe nimic din trecut, spre exemplu cum ne-au crescut pe noi, si au nevoie de compasiunea si iubirea noastra.

O luna cu o energie care scormoneste in trecut dar care ne ajuta sa ne curatam drumul.

MAI 2018

Iata ca schimbam un pic registrul. Luna mai se pune frana, asta inseamna ca vor fi intarzieri de tot felul, schimbari de planuri, lumea poate sa iti spuna lucruri sau se vor dezvalui lucruri din culise, vom afla in luna mai lucruri ascunse de noi sau ceva ce nu ni s-a spus. Va fi nevoie sa fim mai atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru si sa nu fim atat de creduli, vom primi informatii care sa ne destabilizeze si confirmarea vine de la Arhanghelul Mihail care ne spune: „Mentine-ti intentia initiala!”.

Este ca si cum pornim la drum si zicem: Stai ca o mai iau un pic la stanga, stai ca o mai iau un pic la dreapta! Stai ca ma mai opresc la nu stiu cine. Nu! Mentine-ti intentia initiala! Asta spune si Arhanghelul Mihail. Deci toate aceste schimbari de planuri, intarzieri, sunt de fapt niste teste in luna mai iar noi trebuie sa ne mentinem increderea si credinta si sa mergem inainte. Sa ne intrebam care este scopul legat de ceea ne dorim, unde vrem sa ajungem, ce ar fi important pentru noi, sa nu ne lasam distrasi si sa facem ce este de facut.

Vom afla de asemenea care oameni sunt sinceri in viata noastra, care oameni sunt cei pe care ii vrem pe termen lung alaturi de noi iar noua ni se cere sa fim onesti si sinceri cu noi, sa fim mai curiosi, sa facem lucrurile asa cum le simtim si nu asa cum ni se spune ca trebuie sa le facem. Ni se da ragaz in aceasta luna sa ne clarificam intentiile: Ce vrem sa facem? Ce ar fi important pentru noi? Ce ne blocheaza acum? etc. Asa putem cere calauzire astfel incat sa primim informatiile de care avem nevoie, sa eliberam fricile si indoielile care stau in calea noastra si sa avem curaj si incredere sa actionam conform a ceea ce simtim si ne dorim.

Luna mai vine cu provocari din exterior dar vine si cu informatiile de care avem nevoie. Important in luna mai este sa facem ceea ce ne este frica din energia iubirii, adica simtim sa facem ceva si actionam, indiferent de contextul exterior.

IUNIE 2018

In luna iunie vom avea de invatat lectia respectului de sine. Va fi nevoie sa spunem: „Pana aici! Asta este important pentru mine! Asta este ceea ce vreau! Astea sunt valorile mele! Astea sunt credintele mele!” Va fi nevoie sa ne gandim cat de multa energie consumam in anumite contexte si daca se merita sa consumam acele energii pentru ca ni se spune asa: „Alege-ti bataliile cu intelepciune!” Asadar, nu orice batalie merita castigata. Vom vedea clar in ce anume investim foarte multa energie si de fapt nu ne duce nicaieri. Ne punem intrebari: Merita sa investesc energia in acea relatie, in acel proiect sau nu? Merita sa ma zbat in acea situatie sau nu? Daca merita si este in dreptul nostru divin atunci trebuie sa mergem pana la capat. Ni se aduc confirmari si ni se dau exact acele experiente de care avem nevoie pentru a fi pe drumul cel bun.

Arhanghelul Mihail ne spune: „Ai toate resursele de care ai nevoie!”. Asadar nu mai tin scuzele. Nu mai merge sa stam in zona de confort si sa spunem de exemplu: „Nu imi schimb jobul pentru ca oricum nu o sa gasesc ceva care sa imi placa.” Sa nu uitam ca in natura gasim absolut tot ceea ce avem nevoie si natura nu se plange de nimic. Noi trebuie sa intelegem ca in momentul in care noi decidem ceva la nivelul sufletului, acel lucru se poate intampla si ni se dau toate informatiile de care noi avem nevoie.

Deci luna iunie vine si cu asumare de riscuri si cu dorinta de a face altceva sau a face lucrurile diferit decat le-am facut pana acum. Asadar ca imagine suntem gata de actiune, dar dintr-o alta energie: in sensul in care ne aparam drepturile, spunem NU, s-ar putea sa plecam de la un loc de munca, s-ar putea sa incheiem o colaborare in iunie, s-ar putea sa incheiem o relatie, etc. Orice va incalca pe autenticitate si pe dreptul nostru divin se poate incheia in luna iunie.

Este de asemenea sansa noastra sa depasim fricile acelea ca nu ne descurcam, ca nu o sa avem cu ce sa ne intretinem, etc. pentru ca avem totul sa facem schimbarile necesare. Asadar luna iunie pare a fi punctul culminant dupa primele 5 luni de pregatire ale anului 2018. O luna decisiva pentru destinul nostru de aici inainte. Asadar sa fim cu mare bagare de seama.

IULIE 2018

Evident, daca urmam calauzirea ingerilor vine si rasplata. In luna iulie vin vestile bune. Incheiem ceva in iunie si incepem ceva nou, materializam ceva nou in iulie. Putem incepe un curs, poate o colaborare, putem sa incepem chiar ceva care ne poate pune pe misiunea personala, putem sa ne schimbam chiar cariera, nu doar locul de munca odata cu incheierea acelei situatii in iunie. Ne vom simti insa ca niste copilasi la scoala, vom invata foarte mult in iulie insa vom depinde cumva de informatiile pe care le primim de la ceilalti. Insa va trebui sa fim selectivi – sa ne intrebam: „Informatia aceea imi foloseste sau nu imi foloseste? Cursul acela imi foloseste sau nu imi foloseste?” Trebuie sa fim selectivi in informatiile pe care le primim si ceea ce noi integram. Sa ne punem tot timpul intrebarea legat de ceea ce vrem sa facem: „Cat de important este pentru mine si cat de mult ma implineste?”

Arhanghelul Mihail ca si completare ne spune: „Admite adevarul si actioneaza in consecinta!” Asta inseamna ca este important sa fim onesti cu noi si vine si o informatie extrem de importanta: „Nu incercati sa finalizati tot ceea ce incepeti! Nu tot ceea ce incepeti trebuie finalizat!” De cele mai multe ori nu stim daca ceva este important pentru noi decat daca incercam. Asadar chiar daca am inceput ceva si vedem ca nu este ceea ce ne dorim, este in regula sa renuntam. Adica daca incepem un curs si ne gandim ca am investit mult dar simtim ca nu este pentru noi si ne fortam sa mergem atunci este clar ce avem de facut. Ideea este ca degeaba ducem la bun sfarsit, o facem doar pentru ego-ul nostru, sa stim ca am bifat ceva, insa nu o sa ne foloseasca la nimic. Ba mai mult s-ar putea sa pierdem un timp pretios pe care l-am putea folosi intr-un alt domeniu sau in alt context.

Deci iata cate teme interesante avem in aceasta luna: admitem adevarul, actionam in consecinta, facem selectie, intelegem ce este important pentru noi. Avem curajul si puterea de a ne privi in ochi, din nou se arata tema vulnerabilitatii, si de a recunoaste ca nu tot ceea ce incepem trebuie dus si la bun sfarsit. S-ar putea ca unele lucruri sa nu le ducem la bun sfarsit pentru ca nu avem capacitatea sa le ducem la bun sfarsit si acest lucru este in regula. Nu inseamna decat ca nu este momentul sau nu este pentru noi acel lucru. Suntem invitati sa fim mai blanzi cu noi. Spre exemplu, degeaba ne apucam de cantat, s-ar putea sa nu fie pentru noi acest lucru. Fiecare trebuie sa facem ceea ce am venit pe acest Pamant sa facem. Sau, alt exemplu, ne chinuim sa facem curat in casa dar nu cerem ajutorul. Daca angajam pe cineva sa ne ajute vom putea economisi timp si putem sa facem ceea ce simtim. Sunt doar cateva exemple.

Vom invata in aceasta luna sa pretuim oamenii si sa ii lasam sa isi faca treaba acolo unde sunt ei cei mai buni si sa nu ne bagam. Important este sa nu va fie rusine sa admitem ce putem si ce nu putem face.
Se anunta o luna bogata in a ne testa limitele si a face ceea ce am venit aici sa facem.

AUGUST 2018

In luna august avem din nou o energie curgatoare, va fi o luna de crestere emotionala si spirituala. O luna in care va trebui sa ne regasim prin tot ceea ce facem si vom avea tendinta sa cautam sa facem ceva semnificativ, ceva pe care trebuie sa ne punem amprenta personala. Simtim nevoia sa contribui, sa facem ceva in folosul comunitatii, sa ne implinim prin tot ceea ce facem. „Eu am adus lucrul asta sau am reusit sa fac ceva.” Si cumva vom cauta si va fi o cautare interioara de a face ceva care sa ne implineasca.

Sunt incurajate actiunile de voluntariat (nu doar acum dar in special in aceasta luna) care ne vor ajuta sa vedem viata cu totul altfel. Putem merge la casele de batrani, la casele de copii, in spitale si atunci vom intelege ca unele probleme de care ne-am plans sunt prea marunte si mai intelegem ca este nevoie de noi. Va fi nevoie sa fim mai generosi cu timpul, banii si actiunile pe care le intreprindem. Vom fi provocati in aceasta luna pe partea materiala dar este o altfel de provocare, fiind o energie curgatoare, ne vor scapa banii printre degete. Si nu doar banii ci si unele lucruri parca ne scapa printre degete.

Asadar sa fim mai atenti la investitii si la buzunar in general in aceasta luna. Chiar as spune ca tot anul nu este bun pentru investitii, insa mai ales in august ar fi bine sa fim precauti.

Un alt mesaj important pentru aceasta luna este sa curgem mai mult din mai multe puncte de vedere, sa abandonam luptele. In august sa spunem des: “Faca-se voia Ta!” Dam mai departe situatia in care suntem, constient facem asta, nu ne lasam afectati de o anumita situatie si lasam abia apoi sa vina calauzirea. Vom primi multe raspunsuri prin vise in aceasta luna.

Arhanghelul Mihail spune sa ne umplem cu mai multa putere, curaj si incredere. Schimbarile pe care le facem ne vor da un sentiment de implinire si acestea vor veni mai usor daca facem gesturi de generozitate, actiuni umanitare, asa cum am spus mai sus. Sa dam din putinul pe care il avem, indiferent daca acest putin inseamna timp, bani, resurse, etc. O lectie importanta in aceasta luna pentru fiecare dintre noi.

SEPTEMBRIE 2018

In luna septembrie avem o energie care ne aduce cu picioarele pe Pamant. Vom fi mai creativi, ne vom simti impliniti. Va fi mai multa creativitate, va fi mai mult un sentiment de implinire, de bine, incep mai multe lucruri sa se aseze. In special pentru ca simtim ca ne-am gasit „tribul”, am gasit oamenii si mediul in care sa ne simtim bine, sa nu ne mai justificam, in care putem sa fim noi. Vom putea primi recunoastere, confirmari sau informatii care sa ne ajute mult in ceea ce vrem sa facem. Daca pana acum poate simteam ca suntem singuri, neintelesi sau ca parca doar noi suntem in situatii dificile, intalnim tot mai multa lume care a trecut prin ceva similar, care ne confirma ca nu suntem singuri, ba mai mult ne felicita, primim recunoastere, ni se cer amanunte legat de cum am reusit noi in acest moment.

Cumva luna aceasta este nevoie sa impartasim fiecare din experientele traite pana atunci pentru ca in felul acesta vom fi un exemplu pentru cei din jur. Nici macar nu o sa ne dam seama dar vom ajunge in contexte pe care abia dupa ce plecam vom intelege ca era nevoie de noi, de experiena noastra, de energia noastra. Asadar sa acceptam invitatii la evenimente, sa socializam mai mult in aceasta luna si sa fim de ajutor cu un mesaj, o informatie celor care cer si care au nevoie de acest lucru. Va fi o luna in care vom da si vom primi informatii pretioase.

De asemenea este o luna in care va fi nevoie sa invatam sa lucram in echipa, sa delegam si sa fim mai eficienti in tot ceea ce facem. Putem eficientiza modul in care muncim, invatam cum sa nu mai tragem de timp si sa ducem la bun sfarsit ceea ce incepem. Putem sa invatam tot ce tine de tehnologie, aspecte care ne vor usura munca. Se pot face descoperiri in aceasta luna legat de tot ce inseamna social media sau se pot imbunatati modalitatile prin care socializam unii cu altii, offline dar si online. Tot ce tine de investii in marketing vor fi de bun augur in aceasta luna.

Arhanghelul Mihail ca si completare ne spune: „Decide sa fii fericit acum!” In aceasta luna sa nu mai amanam lucrurile care sunt importante pentru noi, sa ne hranim sufletul, sa gasim ceva frumos in fiecare provocare, in fiecare persoana, sa fim recunoscatori pentru fiecare moment pe care il traim si gasim partea pozitiva din tot ceea ce ni se intampla. In momentul in care decidem sa fim fericiti este acel moment in care ne deschidem spre alte experiente, in care ne ridicam vibratia si ne bucuram de cine suntem cu adevarat.

OCTOMBRIE 2018

In luna octombrie se aseaza un pic ceata dar iesim si de acolo. Din nou putem avea provocari pe partea financiara, va fi nevoie sa cerem ajutor, va fi nevoie sa invatam sa spunem NU. Sunt provocari la locul de munca sau in anumite proiecte care sunt surse de venit. De asemenea putem avea surprize neplacute: sa nu se prelungeasca un contract, firma la care suntem sa falimenteze, un proiect in ce am investit destul de multi bani sa nu reuseasca, o diploma care teoretic trebuie sa ne ajute nu mai este valabila. Pot fi multe schimbari legislative, fiscale care sa ne afecteze. Pot fi si anumite decizii la nivel global care sa ne destabilizeze.

Deci fata de energia lunii iunie in care noi trebuie sa decidem sa punem punct, in luna octombrie vin anumite contexte peste noi si va trebui sa vedem ce facem pe mai departe, ca la gps: „reconfigurare traseu”. Va trebui sa avem intelepciunea de a vedea lucrurile exact asa cum sunt: „mi se intampla lucrul asta pentru ca atat a fost!” Cu siguranta ca ne asteapta ceva mult mai bun, totul se intampla cu un motiv si sa nu uitam ca nimic nu este ceea ce pare. Ne este din nou testata credinta si va fi nevoie sa ne lasam din nou in Voia lui Dumnezeu: „Faca-se Voia TA!”.

Confirmarea vine de la Arhanghelul Mihail care ne spune ca suntem adusi pe drumul cel bun. Deci tot ceea ce vom trai in luna octombrie este spre binele nostru cel mai inalt chiar daca nu pare asa la prima vedere. Va fi nevoie sa avem curaj si incredere sa facem acele schimbari sanatoase, sa facem salturi in necunoscut.

De asemenea vom primi semnale si pe corpul fizic in luna octombrie asa ca va trebui sa ne asumam si un regim de viata sanatos, sa fim atenti la alimentatie, sa facem sport, sa aflam cauzele spirituale ale bolilor, sa avem mai multa grija de noi. Clar ne va astepta un lant de schimbari care sa ne transforme in profunzime. Tot in aceasta luna este important sa avem grija nu doar ce mancam ci si ce gandim. Energia acestei luni ne va ajuta sa materializam foarte usor insa atentie sa nu materializam si pe partea negativa, nu doar pe cea pozitiva. Ca o metafora, luna asta este precum o gradina sau o bucatica de Pamant, vine o calamitate si strica ce am sadit noi acolo si trebuie sa o luam de la inceput, insa de data asta avem mai mare putere de creatie, poate gradina aia am mostenit-o si nu era cum ne doream, acum putem sa o facem pe sufletul nostru. Poate nu cunosteam ce puteam planta acolo si acum ne dam seama ca are un mai mare potential decat credeam inainte. Cam asa se va intampla si cu viata noastra in octombrie.

NOIEMBRIE 2018

Avand in vedere schimbarile din luna octombrie, aceasta luna nu face decat sa ne puna pe treaba. Insa vom avea mari provocari legat de convingerile noastre: ce stim ca putem face, legat de tot ceea ce gandim si modul in care actionam. Vom avea din nou incercari pe partea financiara: va trebui sa facem investitii sau sa vindem ceva si momentul in care actionam este extrem de important. Spre exemplu vedem un curs care este important pentru evolutia noastra iar daca nu ne decidem imediat s-ar putea apoi sa nu mai gasim locuri. Sau avem nevoie sa vindem ceva, daca nu o facem cand simtim s-ar putea sa pierdem niste bani. Orice calcule ne facem pot fi date peste cap, ca nu merge sa mai „fentam”. Acest lucru, pierderea controlului, ne va destabiliza si ne va face sa nu mai avem incredere in noi, in deciziile pe care trebuie sa le luam, s-ar putea sa ne simtim singuri, pierduti, insa este totul doar o iluzie. Este momentul in care suntem testati: ce simtim, avem incredere in ce simtim, stim ce avem de facut, avem incredere si credinta, ne multumim cu putin sau credem in ceva maret, etc.

Iata cateva dintre capcanele care ni se pot intinde in aceasta luna. Sentimentul ca nimic nu este ceea ce pare este extrem de puternic, pentru ca avem doar iluzia ca nimic nu merge sau ca noi nu mai detinem controlul. Insa tot ceea ce se intampla in aceasta luna este spre binele nostru cel mai inalt. Doar ca trebuie sa invatam sa actionam fara sa mai amanam, sa avem incredere in ceea ce simtim si sa facem exact ceea ce simtim si nu ceea ce ne spun altii sa facem.

Va mai fi nevoie sa vedem care dintre persoanele din jurul nostru sunt de incredere si care nu si sa nu mai fim atat de influentabili. Arhanghelul Mihail ne spune ca noi am creat anumite situatii, noi putem sa le schimbam si sa fim atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru ca sa stim exact ce avem de facut.

DECEMBRIE 2018

Incheiem anul cu o energie intensa dar care nu face altceva decat sa ne ajute sa intelegem toate experientele trecute. Se incheie un ciclu si suntem multumiti de cum ne-am descurcat. Este o perioada in care facem bilanturi, ne uitam in urma si intelegem cu intelepciune tot ce am trait. Stim ca am facut tot ceea ce a tinut de noi. Sentimentul la care vom lucra in aceasta luna este acela de intregire: „avem tot ce avem nevoie! nu ne lipseste nimic!” Acesta ar trebui sa il traim in luna decembrie. Iar daca sunt aspecte, situatii pe care le putem corecta, ni se da aceasta ocazie.

De asemenea ne vor veni idei noi legate de ce vrem sa facem pentru viitor dar idei care sa implice mai multi oameni sau proiecte pentru comunitate. Simtim cum energia acestei luni ne aduce o bucatica lipsa, dar este ceva legat de sufletul nostru, ceva legat de implinirea noastra. Putem sa ne regasim ceva ce ne place, o activitate care sa ne placa, sau putem sa gasim o persoana care sa ne intregeasca (asa cum am zis si mai devreme). Este ocazia noastra de a ne simti intregi si nu ne lipseste nimic.

Ideile, revelatiile ce le vom avea in aceasta luna ne vor ajuta sa ne ridicam deasupra oricaror experiente negative, ne vor ajuta cumva sa ne conectam la o alta energie cu o vibratie mult mai inalta. Vom inchide porti pentru ca se vor deschide altele pe noua noastra vibratie. Asadar vom incheia anul acesta atat de profund, cu actiuni constiente intr-un mod neasteptat, asezandu-ne in noi, mult mai impacati cu cine suntem si cu ce am venit sa facem pe acest Pamant.

Daca ar fi sa gasesc o metafora pentru anul 2018 ar fi aceasta: ganditi-va la un diamant (dar este in interiorul nostru, este un dar pe care ni l-a dat Dumnezeu), acest diamant in acest an se slefuieste spre binele nostru. Este un proces in care trebuie sa avem incredere, nu este placut dar nu este nimic negativ, doar ne ajuta sa fim vazuti, sa ne punem in valoare, sa fim autentici si va atrage in viata noastra oamenii care sunt pentru noi, contextele, menirea si tot ceea ce noi avem nevoie astfel incat sa fim autentici, impliniti si fericiti. Un an in care ne mutam atentia in interior, coboram in noi si decidem sa ne transformam pentru a ne pune in valoare cine suntem cu adevarat: cu lumini si umbre.

Va fi un an in care vom intelege sensul vietii cu adevarat si ceea ce este important pentru fiecare dintre noi.

Delia Muresan

Sursa: astrocafe.ro​
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii