Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atmosfera astrală Septembrie 2017 Începutul unei etape greu de anticipat

ro

30 Aug, 2017 21:18 2140 Marime text
Septembrie este o perioadă cu totul și cu totul deosebită, pentru că marchează debutul unei etape de viață greu de anticipat. Vor fi momente excelente pentru a ne debarasa de un trecut dureros, perimat și pentru a ne scoate la iveală adevărata forță interioară.
Vrem, nu vrem, iureșul care se conturează încet, sigur și discret ne va duce spre cu totul alte orizonturi personale și profesionale. Răsturnările de situație vor fi interesante, aparent bulversante, dar toate vor fi spre binele nostru suprem.

Focul este foarte accentuat, urmat de Pământ și apoi de Apă și de Aer la egalitate. Dozarea acestora este greu de realizat, însă cumva Natura prin înțelepciunea ei nemărginită va avea grijă să reechilibreze energiile disonante, atât în structurile noastre interioare, cât și în mediul înconjurător. Că o va face mai mult sau mai puțin zgomotos, asta este cu totul altceva.
Pe 5 Septembrie, planeta Mercur își va relua mișcarea directă în Semnul Leului, moment excelent pentru gândire și comunicare. Urmează pe 6 Septembrie formarea aspectului de Lună plină în Semnul Peștilor și tot pe 6, planeta Marte intră în Semnul Leului.
Sunt zile de o mare încărcătură energetică, pentru că entuziasmul și focul Leului vor fi temperate sau ascunse pe alocuri de influențele Lunii pline din Semnul de Apă al Peștilor. Cum apa stinge focul și situațiile în care suntem implicați vor cunoaște un soi de liniștire, de stingere a focului disonant, metaforic vorbind, aspecte mai mult sau mai puțin recunoscute de fiecare dintre noi.

Oricum vom reuși să ne lămurim cu unele chestiuni personale și profesionale care de aproximativ două luni încoace ne-au tot dat bătăi de cap destul de serioase. Comunicarea va deveni fluentă, coerentă și satisfăcătoare pentru toată lumea. Că ne place sau nu, că vrem sau nu se vor recunoaște, se vor spune adevăruri importante, ce numai pot fi ignorate sau ascunse. Și totuși mai există mistere privitoare la segmentele sociale, pe care le putem elucida numai meditând profund la toate informațiile și situațiile din preajma noastră.
Momentul de Lună plină de pe 6 Septembrie subliniază aspecte privitoare la muncă în general, sănătate, stil de viață, marcând finalul unor etape. Se vor relua în discuții teme vechi, acum ieșind la iveală adevăruri parțiale, informații utile ce puse cap la cap cu altele cunoscute deja, ne vor întregi imaginea de ansamblu fie în domeniul de muncă în care activăm, fie în privința sănătății proprii. De reținut că unele amănunte importante tot va rămâne ascunse. Un ajutor de bună calitate, cu efecte pe termen lung îl putem obține de la și prin prieteni, mai ales de la aceia discreți, experimentați în diferite domenii de viață și activitate.

Aspectul de Lună nouă se construiește pe 20 Septembrie în Semnul Fecioarei, influențele sale venind în completarea celor de la Luna plină. Foarte interesant este faptul că atât la momentul de Lună plină, cât și la cel de la Luna nouă, Ascendentul cade în Semnul Balanței. Deci, de-a lungul perioadei analizate este bine să ne revizuim toate relațiile în care suntem implicați, dar cele mai vizate sunt totuși cele matrimoniale sau de cuplu. Prudență, detașare din relațiile toxice, chiar fiind un moment crucial pentru tot ce înseamnă cuplu și viață în doi. Posibile uniuni deosebite, dar și separări, divorțuri celebre, dezvăluirea unor picanterii din viața unor cupluri care, pe undeva, cumva, cândva ne-au marcat, ne-au etuziasmat, ne-au stârnit admirația sau dezgustul.     
Un alt moment important de pe parcursul lunii Septembrie este Echinocțiul de Toamnă, moment care marchează începutul Toamnei astronomice, în seara zilei de 22 Septembrie. Soarele intră în acest moment în Semnul Balanței, oferindu-ne șanse minunate și unice de a ne stabiliza în relații de bună calitate, de a face alegerile potrivite pentru o relație matrimonială sau pentru una de afaceri. Sunt momente unice, pentru că Jupiter marele benefic încă se află în Balanță, iar alături de Soare ne va ajuta să privim obiectiv la oamenii și relațiile de lângă noi, ne va impulsiona la superlativ să ne implicăm în relații și colaborări deosebite potrivite nevoilor noastre sufletești actuale.

Pe de altă parte,Toamna 2017 va fi una inedită, de neuitat conform hărții momentului de Echinocțiu pentru că Semnele cardinale sunt foarte evidențiate. Ascendentul se află la începutul Zodiei Rac, Soarele se află la începutul Zodiei Balanță, Jupiter este în Balanță, Uranus în Berbec în Casa a X-a a socio-profesionalului, destul de elevat în hartă și disonant pentru că se află în mișcare aparent retrogradă, iar în Capricorn îl avem pe Pluto tot în mișcare aparent retrogradă în Casa a VII-a a parteneriatelor de orice fel.
Probabil că evenimentele acestei Toamne se vor focaliza tot în jurul relațiilor matrimoniale, dar și a celor de cooperare la nivel general. Dar, fiind vorba de activarea Semnelor cardinale vom avea de-a face cu multă inițiativă, grabă, agresivitate, demararea unor proiecte personale sau profesionale de anvergură. Oricum, succesul este garantat, atâta vreme cât ne respectecăm pe noi înșine și pe alții, mediul înconjurător și tot ceea ce vrem să realizăm.

Crucea mutabilă alcătuită din Semnele Gemeni, Săgetător, Fecioară, Pești este și ea foarte activă pe tot parcursul lunii, generând instabilitate, dorință și putință de schimbare. Va fi destul de dificil să ne găsim locul, să stăm prea liniștiți sau să ne fixăm obiective clare pe termen lung. Dar putem depune eforturi în acest sens, care vor da roade undeva, cândva.
Luna neagră se află în continuare alături de Saturn în Semnul Săgetătorului. Din nou se vor evidenția aspecte privitoare la relațiile dintre generații, la educația copiilor, la felul în care ne raportăm la generațiile viitoare. Ne-ar prinde bine să fim foarte atenți la copii, la nevoile lor reale, să depunem eforturi sincere și perseverente de a-i înțelege, iubi, accepta așa cum sunt și nu în ultimul rând putem învăța de la ei.
Intervale deosebite, în care este bine să ne controlăm reacțiile, să ne gândim foarte bine înainte de a vorbi, de a emite păreri, de a lua decizii sunt: 1 – 4, 6 – 9, 12 – 29 Septembrie. Prudență, discernământ, evitarea conflictelor și discuțiilor contradictorii, abordarea situațiilor în care ne aflăm cu detașare, dar în același timp cu implicare serioasă în ceea ce avem de făcut.

Iureșul care se declanșează acum ne va ajuta să ne orientăm spre adevăratul nostru drum în viață, spre oamenii care ne vor fi alături de acum încolo, spre orizonturi nebănuite încă. Să ne amintim că ne aflăm într-un an de vibrație 1, luna Septembrie are și ea vibrația 1, deci este cea mai importantă perioadă a acestui an, dar și a următorilor nouă ani. Legea lui unu întră în vigoare în adevăratul sens al cuvântului abia de acum din Septembrie 2017. Ceea ce gândim acum, ceea ce ne dorim, ceea ce planificăm acum se vor concretiza în următorii ani, poate că mai puțin în felul în care vedem acum, dar cu siguranță ceea ce cerem acum ni se va da cu vârf și îndesat. Deci să fim atenți ce vrem!
A profita de aceasă oportunitate este cea mai bună alegere. Să gândim în stil mare, să cultivăm gândirea pozitivă, scopurile nobile și nu în ultimul rând să apelăm cu încredere la Forțele divine pentru îndrumare și sprijin.

Cugetarea lunii SEPTEMBRIE: „Omul este nevoit să se lupte cu necesitatea stabilită de natură. Datoria sa morală constă în cucerirea libertății prin intermediul propriilor acțiuni și judecăți.” – G. W.F. Hegel  

Sursa: Astrocafe.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii