AstroCafe.ro De ce trăim incomplet

 
Și dacă asta este tot ce este?
 
Trăim în așteptare. Undeva, în mintea noastră, lăsăm mereu un sertar deschis în care sperăm să așezăm într-o zi lucrurile cele mai de preț care să ne facă viață frumoasă. Într-o zi vom fi bine, într-o zi vom iubi pe deplin, într-o zi ne vom simți bine în corpul nostru, vom fi mulțumiți și vom trăi fericiți. Punem viața în așteptare, ne concentrăm pe ce nu avem încă, ce nu e aici, ce ne lipsește. Trăim incomplet. Simțim incomplet. Ne dăruim pe bucăți.
 
Gândim că lucrurile sunt greșite și incomplete așa cum sunt. Cu noi, cu lumea, cu viața… ceva nu e în regulă. Ceva e greșit și ar trebui să fie altfel.
 
Chiar și în privința a ceea ce simțim să alegem în viață, deseori gândim că nu e potrivit, nu se cade, nu e suficient. Adică, nu ar trebui. Cădem pradă îndoielii prea des, pentru că în loc să alegem ce vrem, alegem ce ar trebui să vrem. Ca și când ar există un juriu, o comisie în mintea noastră, formată din toate părerile împrumutate în viață, și toți oamenii pe care i-am adimirat sau respins cu înverșunare. Fără să ne dăm seama, trăim trecând prin sita punctelor de vedere, o sită tot mai deasă care, cernând tot ce suntem și vrem, nu mai lasă mare lucru de trăit.  
 
Judecăm tot ce mișcă. Oamenii nu sunt cum ar trebui, vremurile și lumea nu sunt cum ar trebui, nici măcar noi înșine nu suntem unde și cum ar trebui. Deci, nimic nu e ce trebuie.
 
Dar… cum ar trebui? De unde știm noi? Și ce am înțeles despre viață, dacă mereu așteptăm că ea să fie demnă de trăit, să se ridice la înălțimea așteptărilor fiecăruia dintre noi? Ce e viața asta, de fapt? Și ce ne scapă?
 
Autor: Nicoleta Svârlefus
Articolul integral poate fi citit pe Astrocafe.ro