Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

astrocafe.ro Creat spre a te realiza

ro

22 Jul, 2018 14:32 1275 Marime text
De la începutul lumii, oamenii au încercat să descopere sensul existenţei. Filosofii şi-au consacrat viaţa cercetării tainelor Creaţiei. Ceea ce este creat trebuie, în mod necesar, să fi fost creat într-un anumit scop, a spus Platon, unul dintre marii gânditori ai omenirii. Concluzia copleşitoare pare a fi că scopul pentru care am fost creaţi este acela de a ne realiza conform potenţialului cu care am fost înzestraţi. Ni s-a dăruit viaţa, iar ţelul nostru ar trebui să fie să facem din ea un succes. Acest succes nu poate fi măsurat decât comparând ceea ce am realizat cu ceea ce suntem în stare să realizăm.

Ce facem cu zestrea care ni s-a dat? Ea aşteaptă să fie folosită, potenţialul nostru aşteaptă să fie activat, ca să ne poarte spre culmile unor împliniri incredibile. Fiecare om a fost creat cu un anumit scop şi dintr-un motiv anume, dar dacă nu ajungem să le cunoaştem, sau să ştim ce dorim, acest potenţial rămâne neexploatat. Închipuie-ţi un computer unic, ultraperformant, al cărui nou operator a pierdut instrucţiunile de operare şi, de aceea, nu-l poate folosi la întreaga sa capacitate.

Dacă fiecare dintre noi a fost creat într-un anumit scop, înseamnă că toate elementele necesare realizării acestuia trebuie să fi fost create o dată cu noi şi să se afle în noi. Problema e că nu ne dăm seama care este scopul. Cartea de faţă îţi va arăta, între altele, cum limitele pe care ni le fixăm noi înşine ne barează calea spre succes. întâi şi-ntâi, este necesar să înţelegi propria ta unicitate şi să recunoşti: cea mai importantă personalitate în viaţă a secolului nostru eşti chiar TU..

Pe frontispiciul şcolii lui Socrate stătea scris: „Cunoaşte-te pe tine însuţi", consfinţindu-se importanţa faptului că, în acest proces al autocunoaşterii, un factor crucial îl reprezintă conştiinţa unicităţii propriei tale persoane. Şansele ca o altă persoană să aibă aceleaşi date biologice ca ale tale nu sunt decât abia una la cincizeci de miliarde - nimeni nu deţin, laolaltă, amprentele tale digitale, trăsăturile chipului, caracteristicile urechii sau ale liniilor desenate pe degetele de la picioare.

Medicii au demonstrat că şi compoziţia sângelui este strict individualizată. De fapt, eşti o fiinţă unică, deosebită şi înzestrată cu capacitatea de a realiza lucruri mari, pentru că eşti în stare să gândeşti, ceea ce te plasează deasupra celorlalte forme de viaţă. S-a spus că tot ce omul construieşte în minte, poate construi şi în fapte. Celor mai mulţi le vine greu să înţeleagă că noi, oamenii, suntem încoronarea Creaţiei şi că nu există limite sau restricţii în vocaţia noastră pentru succes şi în capacitatea de a-l realiza.

Acest potenţial de împlinire există în fiecare individ şi aşteaptă să fie utilizat. Nu-ţi mai aminteşti cum, la şcoală, îţi spuneai „Nu pot" ori de câte ori ţi se cerea să înveţi un lucru nou? Şi totuşi, cu puţin efort, de fiecare dată „descopereai" că posedai capacitatea de a-l învăţa - ba chiar că îţi făcea plăcere. După ce ai deprins mersul pe bicicletă, nu l-ai mai uitat nici până acum - aveai capacitatea de a-ţi însuşi această practică. În copilărie a trebuit şă-ţi asumi răspunderea riscului a numeroase căzături până când ai învăţat. Secretul este că potenţialul trebuie trezit la viaţă. Dacă, într-un anumit domeniu, simţim că nu suntem la înălţimea situaţiei, acest lucru este consecinţa limitelor pe care ni le-am impus singuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii