Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Şcolii „Gheorghe Ţiţeica” la Constanţa

ro

26 Apr, 2015 21:50 3313 Marime text
Zilele Şcolii „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa s-au finalizat azi cu spectacolul organizat pe scena Casei de Cultură, începând cu ora 11.30. Momentul a fost conceput în două părţi distincte: premierea elevilor merituoşi, a cadrelor didactice coordonatoare ale acestora şi a reprezentanţilor instituţiilor partenere ale şcolii, respectiv spectacolul artistic, o adaptare liberă după romanul lui Lewis Carroll, „Alice în Ţara Minunilor”, în regina actriţei Rovena Paraschivoi, de la Teatrul „Elpis”.
 
Mai întâi, directorul instituţiei, prof. Aneta Dragnea, a trecut în revistă rezultatele elevilor de la ciclul primar la diferite concursuri: „Comorile condeiului”, „Gazeta matematică Junior”, „Lumina Math”, „Arhimede”, „Amicii isteţi”, „Gheorghe Ţiţeica”, „Euxin Math”, „Aventura cunoaşterii”, „Copilăria, cuvânt şi creaţie”, numărul mare de elevi premianţi făcând imposibilă urcarea pe scenă a tuturor. Apoi au fost evidenţiaţi elevii ciclului gimnazial care au obţinut premii şi menţiuni la nivel judeţean şi naţional al concursurilor şi olimpiadelor şcolare.
 
Amintim aici olimpicii naţionali: Timpuriu Mircea, Olimpiada de fizică şi Concursul de fizică aplicată „Ştefan Procopiu”, Husein Nur, Guneş Berkant, Guneş Berna, Olimpiada de limba turcă, Blacioti Cristina, Olimpiada de neogreacă, Feraru Roxana, Concursul naţional „Educaţie pentru sănătate”, Ionescu Dalia, Olimpiada de lingvistică. Acestora li s-au înmânat diplome şi premii în bani oferite de Asociaţia de Părinţi a Şcolii „Gheorghe Ţiţeica”.
 
De asemenea, au fost evidenţiaţi micii artişti care au reprezentat şcoala la concursuri de profil: Ion Vlad, clasa a a IV-a A, locul I la festivalul de teatru „Petre Ispirescu”, secţiunea monolog, Stoian Rareş şi Caraman Iulia, clasa I A, locul I la festivalul „Bucuriile copilăriei”, secţiunea monolog, respectiv dans, trupa de teatru şi grupul vocal Prichindeii a clasei I D, distinşi cu premiul I la concursurile „Bucuriile Copilăriei”, respectiv „Diversitas”,  Popescu David, clasa a II-a A, premiul I la concursul „Bucuriile copilăriei” şi trofeul festivalului „Arlechino”. Nu au fost uitaţi nici sportivii: Nour John, vicecampion internaţional la scrimă juniori şi gimnastele Munteanu Emilia, Petre Amalia, Matei Bianca, Avram Ana Maria.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii