Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de oameni nu au fost controlați pe aeroportul Otopeni. Alţii au fost blocaţi în aeroport!

ro

11 Jun, 2016 21:58 3292 Marime text
Un pasager, care s-a întors, marţi seară, cu o cursă charter din Grecia, a reclamat probleme de securitate la sosirea pe aeroportul internaţional Henri Coandă. Mai exact, omul a povestit, pe facebook, că avionul său a făcut o escală la Cluj, iar ulterior pe aeroportul Henri Coandă pasagerii nu au mai fost controlaţi de Poliţia de frontieră şi au intrat în ţară pe la terminalul de sosiri interne.
 
Practic, imediat după ce avionul a ajuns la sol oamenii au fost preluaţi de două autobuze iar şoferii neştiind de unde venea avionul i-au transportat la terminalul pentru cursele interne. Astfel, peste o sută de oameni au intrat în ţară fără ca actele lor să fie controlate de poliţiştii de frontieră, aşa cum prevăd procedurile în cazul curselor externe.
 
Momentele de nedumerire au continuat în zona de preluare a bagajelor când, după ce o parte din cei 180 de pasageri plecase din aeroport, au apărut agenţii de securitate care au blocat ieşirea călătorilor rămaşi în interior.
 
Poliţia de Frontieră confirmă incidentul şi a anunţat că a deschis dosar penal in rem pentru neglijenţă în serviciu. Cu toate astea, aceeași Poliție de Frontieră susține că pasagerii au fost oricum verificati printr-un sistem special si nu a existat pericolul ca printre ei să se afle şi persoane periculoase.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii