Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea, 1 martie Constanta 10 grade, Tulcea 11 grade

ro

01 Mar, 2010 13:02 1221 Marime text

Ziua a început cu ceaţă în sudul şi estul ţării, mai ales în zonele joase, dar pe arii restrânse, nu lipseşte nici din celelalte regiuni. Vremea însă se aşteaptă să fie caldă pentru un început de martie, chiar dacă precipitaţiile şi norii nu lipsesc. Cerul se va acoperi în mare parte a zilei, dar ploile aşteptate vor fi slabe şi mai mult prin vestul, centrul şi nordul ţării. Vântul e domol peste zi şi doar la munte se agită mai tare, iar maximele sunt mult peste aşteptări, cu valori între 7 şi 14 grade la orele amiezii.

Vreme caldă azi dincolo de Carpaţi. Maximele sunt mai mari decât normal şi cu 6-7 grade. Vor fi astăzi, aşadar, 9 grade la Sibiu, 10 la Cluj Napoca, 11 la Timişoara şi 13 la Oradea. Dar cerul e acoperit o bună parte a zilei de nori şi plouă slab.

Mulţi nori şi doar câteva raze de soare sunt astăzi în sudul ţării, dar sunt şanse de ploi slabe doar în vestul Olteniei, în timp ce în zonele de câmpie ziua a început cu ceaţă. Maximele sunt generoase şi aici. Se fac 9 grade la Drobeta Turnu Severin, 8 la Craiova dar 11 la Giurgiu şi Buzău şi chiar 12 la Călăraşi.

Mărţişorul vine cu vreme caldă şi în Dobrogea. Chiar dacă sunt şi aici destui nori, precipitaţiile lipsesc, iar mercurul creşte în termometre până la 10 grade la Constanţa şi 11 la Tulcea.

Nori sunt astăzi şi peste Moldova, dar ploile sunt slabe şi izolate şi vizează doar nordul regiunii. Cald şi aici, cu 10 grade la Galaţi, Bacău şi Iaşi şi 9 la Suceava.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii