Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vouchere de vacanță în extrasezon. Iată modificarea aflată în transparență decizională (document)

ro

29 Oct, 2019 00:00 1640 Marime text
Ministerul Turismului a publicat în transparență decizională o ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
În cadrul prezentului act normativ se propun modificări și completări cu privire la mai multe acte normative.
Prima este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
- Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2025, vouchere de vacanţă, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat sau vouchere de vacanță valabile pentru utilizarea în extrasezon, în cuantum de 2.080 de lei, pentru un salariat, în funcție de opțiunea fiecărui salariat.
- Se definește noțiunea de ”extrasezon”.
- Se reglementează faptul că voucherele de vacanță vor fi emise doar pe suport electronic.
- Angajații pot primi în cursul unui an calendaristic o singură categorie de vouchere de vacantă, vouchere de vacantă cu utilizare pentru un an de zile sau vouchere de vacantă pentru utilizare în extrasezon, în funcție de opțiunea beneficiarului exprimată până la data de 1 noiembrie a fiecărui an pentru anul următor. Această opțiune nu poate fi schimbată în decursul anului.
- S-au reglementat contravențiile și sancțiunile.
- Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să conducă la realizarea unui profit material sau financiar :
a) utilizarea de către beneficiari a voucherelor de vacanță pentru achiziţionarea de servicii care nu fac obiectul turismului intern,
b) acceptarea de către unităţile afiliate de vouchere de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu fac obiectul turismului intern”
De asemenea, se modifică și Legea nr. 165 din 10 iulie 2018 privind acordarea biletelor de valoare, astfel:
- litera a) a articolului 34 se modifică: art. 24 - 27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026;
- Articolul 341 se modifică: Până la data de 1 ianuarie 2026 prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță.
- Alineatul (2) al articolului 36 se modifică: ”(2) La data de 1 ianuarie 2026 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.
O altă modificare constă la Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul aplicării prevederilor art. 26 alin. 4 si 5, începând cu 1 ianuarie 2026.
Începând cu data 1 ianuarie 2020 nu vor mai fi acordate autorizații unităților emitente pentru emiterea de vouchere de vacanță pe suport de hârtie. Autorizatiile existente vor fi prelungite automat până la decontarea completă a operațiunilor aferente voucherelor de vacanță pe suport de hârtie aflate în circulație.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii