Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor să plece Cehii de la CEZ au anunţat că renunţă la parcul eolian din România

ro

26 Sep, 2014 13:22 2226 Marime text
Grupul CEZ, cel mai mare producător de energie din Cehia, a anunţat că încearcă să vândă integral parcul eolian deţinut în România. În aceste condiţii, grupul vrea să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al companiei de stat Energa din Polonia şi compania Elektrarne controlată de Enel în Slovacia, informează Mediafax.

Producătorul de energie electrică din Cehia nu a iniţiat încă negocierile cu Energa, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, Ladislav Kriz, scrie Mediafax.

Statul polonez deţine 51% dintre acţiunile Energa, care a fost listată pe bursă anul trecut, potrivit site-ului companiei. Benes a afirmat că CEZ vizează, totodată, preluarea a 66% dintre acţiunile producătorului de energie din Slovacia, Slovenske Elektrarne, care sunt deţinute de Enel.

Amintim că, în luna aprilie, grupul ceh CEZ a anunţat că este dispus să vândă integral parcul eolian deţinut în România, la Fântânele şi Cogealac, dacă va primi o ofertă bună pentru acesta. Ulterior, la începutul lunii septembrie, şeful CEZ România, Martin Zmelik, a declarat că grupul îşi va consolida operaţiunile în România şi nu va ieşi de pe piaţă, chiar dacă va reuşi să vândă parcurile eoliene din Dobrogea, dar că nu este interesat de achiziţii sau de participarea la proiecte energetice mari derulate de Guvern.

CEZ este cel mai mare producător de electricitate eolienă din România. Parcurile eoliene deţinute de CEZ în România au împreună au o capacitate de 600 MW.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii