Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Voi aţi venit să mă luaţi” Radu Mazăre, poveşti cu mascaţi

ro

28 Oct, 2014 14:07 3099 Marime text
Edilul municipiului Constanta, Radu Stefan Mazare, a spus azi, in fata Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, unde da cu subsemnatul, trei povesti cu mascati.

„La hotelul Flora, sunt cazaţi nişte nigerieni (studenţi). Statul nigerian plăteste cazarea şi cursurile. Ar urma să mai vină 160-180 de nigerieni prin acelaşi program. Statul român nu le dă vize, c-ar avea că n-ar avea Ebola. Managerul de la Flora a mers la Ministerul Învăţământului să vadă dacă le dă vizele. Unul dintre secretarii ministerului, mi-a povestit că managerul, era pe hol când treceau mascaţii. Trec pe lângă el şi-l întreabă: «dumneata cine eşti?». «Eu sunt secretarul», le răspunde secretarul. «Bun, hai cu noi». L-au ţinut vreo patru-cinci ore şi după aia l-au pus în libertate.
 
O alta poveste: Un primar celebru (Oprescu) (nr. probabil Sorin Oprescu, edilul din Bucuresti) se duce într-o instituţie. Când intră, după el nişte mascaţi. S-a uitat înapoi. A urcat. La etajul 1, primarul s-a uitat înapoi, mascaţii după el. Merge mai departe, (deja i se strânsese fundul). Ajunge la etajul doi, mascaţii după el. Atunci îi întreabă: «Mă, băieţi. Voi aveţi vreo treabă cu mine?». Mascaţii i-au spus: «Nu». «Păi, mergeţi înainte şi lăsaţi-mă în pace».      
 
Am păţit şi eu, dar cu jandarmii. Eram la Tribunalul Bucureşti. În faţa unei săli de judecată unde am intrat eu erau vreo cinci jandarmi. Mă duc până la baie, mă întorc, intru în sală, ies, jandarmii tot acolo. Atunci i-am întrebat: «Bă. Voi aţi venit să mă luaţi?». Au zis: «Nu şefu, că noi nu suntem mascaţi». Iar eu le-am zis: «Păi, plecaţi, dracu, mai încolo»”, a conchis primarul Radu Mazăre.             
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii