Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Vocea noastră încă nu poate să tacă” Protestele din Bucureşti continuă şi astăzi

ro

08 Nov, 2015 09:52 1052 Marime text
Protestele din Piaţa Universităţii continuă şi astăzi, deşi, aseară, au ieşit în stradă aproape 3.000 de manifestanţi, de patru ori mai puţin decât în ziua precedentă. Numărul mic de oameni a făcut ca diferenţa între grupurile sociale prezente să fie şi mai pregnantă, însă acest fapt nu s-a dovedit a fi unul generator de tensiune.
 
„Vocea noastră încă nu poate să tacă: pe zi ce trece numărul morţilor pe care-i plângem creşte, iar urechile celor cărora vrem să le strigăm nevoia noastră de schimbare par în continuare închise. Să încercăm să reluăm stradă în posesie printr-un marş tăcut, luminat de lumânări. Fără portavoce, pancarte şi mesaje politice. O procesiune a durerii şi speranţei. Un marş al schimbării noastre pe care să le-o impunem astfel şi celor care prin felul în care ne conduc ne calcă zilnic demnitatea”, se precizează pe o reţea de socializare.
 
„Să ne oprim abia atunci când vom simţi că am fost într-adevăr ascultaţi. Abia atunci când vom simţi că ne-am plâns toţi morţii adunaţi în 25 de ani. Să fim o mulţime tăcută şi ameninţătoare prin simpla ei prezenţă. O mulţime care nu poate fi confiscată şi nici ignorată”, potrivit surse citate.
 
Traseul propus pentru seara aceasta este: Piaţa Unirii - Calea Victoriei - Ateneu - Bulevardul Dacia - Piaţa Română – Piaţa Unirii.
  
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii