Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Update - Protest în faţa Prefecturii “Victoraş esti un laş!” (Video)

ro

12 Jun, 2015 11:49 2211 Marime text
În aceste momente, în faţa Prefecturii Constanţa se desfăşoară un protest organizat de liberali. Aproximativ 300 de persoane s-au adunat în faţa instituţiei prefectului şi rândurile se îngroaşă constant. Protestatarii au adus cu ei, în mod simbolic, un scaun pe care este agăţată o păpuşă şi sunt puse două afişe pe care scrie: “Un scaun prea mare pentru un premier prea mic!!!”, “Ponta: Sunt legat de scaun cu lanţul, vă rog eliberaţi-mă!”

De asemenea, oamenii mai au un banner pe care scrie “Nu vreau să fiu reprezentat de un premier penal”, “Ponta nu uita a venit şi vremea ta”. Ei aveau cartoane pe care scria “Victoraş esti un laş!”, “Facem dreptate din străinătate”, “Plagiator, ţi-e frică de popor!”, “Votul l-ai blocat, noi te-am amendat!”. 

UPDATE, 11.30: 

Cel care a condus grupul protestatarilor este consilierul judeţean Gheorghe Măndilă. Oamenii au strigat în continuu "Ponta - demisia!". A luat cuvântul şi Iustin Fabian Roman, consilier local care a ţinut să declare că Guvernul Ponta a promis mii de locuri de muncă şi sute de kilometri de autostradă, la fel ca şi fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, despre ale cărui declaraţii am luat cu toţii cunoştinţă. "Victoraş eşti un laş!", "O să dăm în PSD până iese PNL!" - se auzea pe fundal. 

Dr. Romeo Rezeanu a luat şi el cuvântul şi a spus: "Nu este suficient ca DNA să bage frica în ei. Trebuie create nişte instituţii cate să le confişte averile. După 15 ani de guvernare Mazăre, oraşul Constanţa arată deplorabil, cu parcuri murdare, pline de câini vagabonzi şi un transport în comun poluant. De ce la Alba Iulia s-a putut? Pentru că s-au atras fonduri europene. La Constanţa de ce nu s-a putut?".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii