Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi ce spune Gabriel Comănescu despre numirea sa în Consiliul Consultativ pentru Mediul de Afaceri

ro

04 Apr, 2012 13:32 3412 Marime text

comanescu.jpgGabriel Comănescu (Grup Servicii Petroliere), numit ieri membru în Consiliul Consultativ pentru Mediul de Afaceri, a declarat că ideea creării acestui organism a fost, cel mai probabil, foarte din scurt. Comănescu a precizat că „toate propunerile s-au făcut de către primul ministru", dar şi că funcţionarea acestui Consiliu Consultativ „va fi de bun augur dacă îşi va atinge obiectivele".

Până la acest moment, Gabriel Comănescu nu a avut nicio întâlnire tete a tete cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Îi cunoaşte, în schimbi, pe mulţi dintre ceilalţi membri ai acestui organism şi asta datorită faptului că a interacţionat cu aceştia în mediul de afaceri. Amintim că din acest Consiliu Consultativ fac parte, printre alţii, Ionel Blănculescu (secretar), Alexandra Gătej (AmCham), Constantin Stroe (vicepreşedinte Dacia), Mariana Gheorghe (CEO OMV Petrom), Dan Şucu (preşedinte Mobexpert).

Potrivit spuselor lui Comănescu, întâlnirile Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu vor fi lunare. De asemenea, el a declarat că până la acest moment nu a avut loc nicio întâlnire a noii structuri create.

Amintim că premierul MRU a anunţat, ieri, la Palatul Victoria, crearea unui Consiliu Consultativ pentru Mediul de Afaceri.

Gabriel Comănescu este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România şi figurează, clasat pe primele locuri, în Top 300 Capital.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii