Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste bună pentru românii supraîndatoraţi Ce propune Protecţia Consumatorului

ro

17 Feb, 2015 18:40 963 Marime text
Băncile nu vor mai putea urmări alte active sau veniturile viitoare ale clienţilor cu credite având garanţii imobiliare, chiar dacă din executarea garanţiei nu a rezultat acoperirea integrală a obligaţiilor de plata, potrivit unui proiect de lege publicat de ANPC care preia o directiva UE, informează capital.ro.

„În orice situaţie, riscul de creditare se împarte între creditor şi consumator, iar returnarea sau transferarea către creditor a garanţiei sau a veniturilor obţinute din vânzarea garanţiei este suficientă pentru rambursarea totală a creditului", se arată în proiectul de act normativ publicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, potrivit Ziare.com, citat de capital.ro.

„În cazul în care preţul obţinut pentru bun imobil afectează suma datorată de către consumator, creditorii şi executorii judecătoreşti depun toate eforturile în vederea obţinerii celui mai bun preţ pentru bunul imobil care face obiectul executării silite", se mai arată în proiect.

Documentul mai prevede că, în cazul imposibilităţii consumatorilor de a acceptă majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.


Sursa: capital.ro
Sursa foto: capital.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii