Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:40 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmează Rodipet Fraţii Awdi, condamnaţi în dosarul privatizării CFR Mesagerie

ro

27 Nov, 2014 19:21 1333 Marime text
În referire la dosarul D.I.I.C.O.T – Structura Centrală privind privatizarea CFR „Mesagerie” SA,  Biroul de informare şi relaţii publice face următoarele precizări:
 
    Prin decizia penală nr.1489 din 27.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:
 
     Condamnă pe inculpaţii AWDI HASSAN (foto) şi AWDI MEHDI la pedepsele rezultante de 8 ani închisoare, respectiv 6 ani şi 4 luni  închisoare şi interzicerea, pentru ambii inculpaţi  pe o durată de 5 ani, a drepturilor  de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru săvârşirea  infracţiunilor de infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală.
 
    Prin aceeaşi decizie penală sunt respinse apelurile declarate de inculpaţii ISTANBOULY BASSAM ŞI BĂDEANU IORDAN împotriva Sentinţei penale nr.70/31.I.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.49772/3/2012, prin care inculpatul  Istanbouly Bassam a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5  ani închisoare iar inculpatul Bădeanu Iordan la  o pedeapsă  rezultantă de 3  ani şi 4  luni închisoare şi interzicerea pentru ambii inculpaţi a drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea   infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional, complicitate la  delapidare,  complicitate la  evaziune fiscală în cazul inculpatului Istanbouly Bassam, respectiv complicitate la  delapidare şi  complicitate la  evaziune fiscală in cazul inculpatului Bădeanu Iordan.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 27 Nov, 2014 22:15 bine ca li s-a redus pedeapsa si altii sunt bagati nevinovati din cauza lor. jUSTITIA din romania...ce sa ii ceri?!?