Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmărit de Poliţie din Agigea Accident cu fugă pe strada Meşterul Manole

ro

22 Oct, 2011 19:46 1503 Marime text

Nu a oprit la semnalul Poliţiei, vorbea la telefon în timp ce se afla la volan şi nu purta centura de siguranţă. Mai mult, cu poliţiştii pe urme, a provocat un accident rutier de la care apoi a vrut să fugă. Este vorba despre un şofer constănţean în vârstă de 21 de ani, care s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului.

Conform reprezentanţilor Serviciului Rutier Constanţa, evenimentul rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 13.30. Din primele cercetări a reieşit faptul că Alin Ionuţ M., de 21 de ani, din Constanţa, se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria şi se deplasa pe strada Mugurului spre şoseaua Mangaliei. Însă în momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Meşterul Manole, nu a respectat indicatorul STOP şi a intrat în coliziune cu un taxi KIA, înmatriculat în Constanţa, la volanul căruia se afla Luarenţiu Nicolae B., de 42 de ani, din localitate, care se deplasa pe strada Meşterul Manole spre Hatman Arbore. În urma impactului, taximetrul s-a răsturnat pe şosea iar Laurenţiu Nicolae B. S-a ales cu răni uşoare. Văzând năzdrăvănia produsă, tânărul şofer de 21 de ani a încercat să fugă de la locul accidentului, însă a fost oprit de oamenii care veniseră să vadă ce se întâmplase. De altfel, el a fost imediat prins de poliţişti, aceştia aflându-se pe urmele lui încă din localitatea Agigea, unde tânărul a refuzat să oprească la semnalul autorităţilor. Mai mult, se pare că la momentul respectiv, deşi se afla la volan, Alin Ionuţ M. nu purta centura, dar vorbea la telefon. În urma testelor, s-a stabilit că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală uşoară din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea autorităţilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii