Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urări de Paşte din partea comandanţilor români angrenaţi în misiuni operative, în lume

ro

12 Apr, 2015 09:51 2242 Marime text
În prezent, 33 de poliţişti români sunt angrenaţi în misiuni operative de combatere a criminalităţii sau de patrulare în Italia, Danemarca, Suedia, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, iar 75 de poliţişti desfăşoară misiuni de menţinere a păcii în Afganistan, Haiti, Cipru, Liberia, Sudanul de Sud, Ucraina, republica Centrafricană, Georgia, Mali, Congo sau ca experţi pe lângă ONU şi instituţiile UE, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
Poliţia Română este al treilea mare utilizator din UE al bazelor de date INTERPOL şi al 4-lea mare contribuitor al bazelor de date din cele 190 de ţări membre INTERPOL, ceea ce demonstrează activitatea susţinută şi volumul important de muncă a poliţiştilor pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, poliţiştii aflaţi în misiuni internaţionale sau în teatrele de operaţii au transmis mesaje celor dragi de acasă.
 
,,Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti,  Contingentul de ofiţeri UNPOL - România în Haiti transmite tuturor poliţiştilor din ţară, cele mai sincere şi frumoase gânduri, pentru a primi în suflet Lumina Sfântă a învierii, cu bucurii şi împliniri alături de familie şi de cei dragi!  Hristos a înviat!” - comandantul contingentului român de poliţie din cadrul misiunii UNPOL  -  Haiti.
 
“În numele contingentului, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, transmit familiilor noastre, prietenilor, colegilor din ţară precum şi celor aflaţi la datorie peste hotare, multă sănătate şi fericire. Hristos a înviat!” - comandantul contingentului român de poliţie din cadrul misiunii UNFICYP-Cipru.
 
“Contingentul Poliţiei Române din cadrul Misiunii de Consiliere a Uniunii Europene în Ucraina (EUAM Ukraine) transmite familiilor şi colegilor din ţară, cele mai calde urări cu ocazia sărbătorilor pascale! Fie ca Învierea Domnului să ne facă mai buni, mai inţelepţi şi mai puternici!” - poliţiştii români din cadrul Misiunii de Consiliere a Uniunii Europene în Ucraina.
 
"Fie ca Învierea Domnului să vă umple sufletul de lumină şi căldură, mintea de gânduri frumoase, inima de iubire şi viaţa de împliniri şi să vă găsească mai buni, mai puternici, mai ambitioşi, mai indulgenţi şi răbdători unii cu alţii, dar mai exigenţi cu sine, mai veseli şi mai luminoşi. Hristos a înviat!” - comandantul contingentului român de poliţie din cadrul misiunii EUPOL Afganistan.
 
Le urăm colegilor noştri, aflaţi departe de casă, SĂRBĂTORI FERICITE ŞI LINIŞTITE!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii