Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Se întâmplă în Constanța Șase persoane reținute pentru trafic de minori şi proxenetism

ro

03 Jul, 2014 15:16 1978 Marime text
Procurorii DIICOT Constanța au destructurat ieri un grup infracțional specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, care s-ar fi format în ianuarie a.c.

Pe toată durata operațiunii, procurorii au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, al lucrătorilor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa – S.I.A.S. și ai Brigăzii Mobile de Jandarmi TOMIS Constanţa.

Procurorii susțin că față de membrii grupului infracţional există suspiciunea rezonabilă că au acţionat începând cu luna ianuarie 2014, în vederea recrutării, transportării şi primirii mai multor minore în scopul exploatării sexuale a acestora. Totodată membrii grupului infracțional au înlesnit practicarea prostituţiei, asigurându-le „protecţie” tinerelor şi minorelor exploatate, găsindu-le clienţi şi transportându-le către anumite locații în vederea întreţinerii actelor sexuale contra cost.

Cât privește recrutarea bărbaţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale, aceasta se efectua prin intermediul mai multor taximetrişti. Clienţii proveneau în special din rândul marinarilor străini de pe nave ancorate în Portul Constanţa, dar şi prin anunţuri cu oferte de servicii sexual  - însoţite de datele de contact -, publicate în cotidiane locale, atât în ediții print, cât şi on-line.

Procurorii DIICOT – ST Constanța au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a șase inculpați, față de care există suspiciunea rezonabilă că au comis infracțiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

Astăzi, procurorii DIICOT- ST Constanța au solicitat  Tribunalului Constanța arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaților: Stuparu Mariana, în vârstă de 38 de ani, Rădulescu Iulia, 55 de ani,  Vasile Puiu, 60 de ani, Candit Cristian-Valentin, 39 de ani, Ţigaret Ciprian, 25 de ani şi Ciortan Sorin-Candid, 49 de ani.


Procurorii precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

UPDATE:

Percheziții în Constanța și Năvodari

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T.  – S.T. Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - I.G.P.R., au efectuat 7 percheziţii în Constanţa şi Năvodari, la locuinţele membrilor grupului infracţional, anunță IPJ Constanța. 

13 persoane au fost depistate şi conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri.

Sursă foto: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii