Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Bilanţul victimelor de la "Colectiv" a crescut. Avem 32 de morţi!

ro

03 Nov, 2015 08:28 1895 Marime text
O tânără a murit la Spitalul Pantelimon în această dimineaţă. Ea ajunsese rănită la spital în urma incendiului de la clubul "Colectiv". Tânăra avea arsuri pe căile respiratorii. Se pare că ea a făcut complicaţii. 
Afectarea căilor respiratorii este cea mai mare problemă a răniţilor internaţi în spitalele din capitală în acest moment. 
Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de MAI: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

UPDATE, ora 12.30: 


Este vorba despre Andreea Chiriac, în vârstă de 28 de ani, care se afla în stare critică. Aceasta avea arsuri pe 50% din suprafața corpului, iar căile respiratorii erau arse total. Bilanţul tragediei de la clubul Colectiv a ajuns la 32 de morţi.
"Ea era unul dintre cei trei pacienții în stare critică", a declarat managerul Spitalul Sfântul Pantelimon, Gheorghe Popescu, pentru România TV.
 
Ieri, un alt tânăr a decedat la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Acesta era singurul pacient care nu fusese identificat de la spitalul respectiv. Tânărul se afla într-o stare foarte gravă, prezentând carbonizări la nivelul mâinilor şi antebrațelor. Alte trei tinere au pierdut duminică lupta cu viaţa.
Peste 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, dintre care 56 sunt în stare critică şi gravă.



sursa foto: Sursa foto: realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii