Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Accident grav la ieşirea din Constanţa O persoană a decedat şi mai multe victime sunt încarcerate (galerie foto)

ro

10 Sep, 2014 15:00 3113 Marime text
Un accident rutier a avut loc la ieşirea din municipiul Constanţa spre localitatea Valu lui Traian. Potrivit primelor informaţii, două autoturisme au intrat în coliziune. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj de descarcerare. De asemenea, către locul accidentului se mai îndreaptă şi o autospecială pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, o ambulanţă SMURD, şi patru ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi echipaje ale Poliţiei Rutiere.

UPDATE, ora 15.40
Din câte se pare, persoana decedată este Michael Beck, profesor  universitar este asociat la Universitatea de Arte „George Enescu“  din Iaşi din 2009, cel care se afla la volanul autoturismului Mazda. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, celelalte patru victime sunt stabile.

UPDATE, ora 15.25
Echipajul de descarcerare a intervenit pentru scoaterea a două persoane dintre fiarele maşinilor. Una dintre persoane este decedată, iar cea de-a doua primeşte îngrijiri medicale, urmând a fi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa.
UPDATE, ora 15.15
Un autoturism Mazda, care se deplasa către localitatea Valu lui Traian şi a vrut să efectueze manevra de întoarcere, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Tiguan, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Vom reveni cu informaţii.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii