Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:34 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea „Ovidius”, vizitată de o delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE)

ro

30 May, 2012 21:08 1033 Marime text

Astăzi, Universitatea „Ovidius" din Constanţa a fost gazda Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Într-o atmosferă cordială, conducerea universității - prorectori, decani, alături de numeroși profesori și studenți, dar și oameni politici, oameni de afaceri - a primit delegația numeroasă a APCE condusă de baronesa Diana Eccles și de vicepreşedintele Comisiei, Maria Stavrositu. Cu acest prilej, gazda evenimentului, rectorul Universității „Ovidius" din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure a prezentat punctele importante ale bogatei cărți de vizită a instituției de învățământ. „Astăzi, Universitatea noastă devine vocea României în contextul dialogului intercultural la nivel european. Unul dintre principalele obiective ale manifestării este încurajarea schimbului de opinii între reprezentanții mediului academic, studenți, mass-media și membrii comisiei. În concordanță cu sistemul practicat în țările cu tradiție din Uniunea Europeană, una dintre strategiile noastre de bază este realizarea unei strânse legături între învățământ - cercetare și mediul socio - economic. Europa s-a constituit prin cultură, iar ceea ce ne unește pe noi europenii este cultura. Din această perspectivă, prin prezența dumneavoastră aici, Constanța poate fi considerată astăzi capitala culturală a Europei. Consider că această acțiune este un veritabil pol de dezbatere și de înnorie a ideilor, iar pe dumneavoastră vă felicit pentru opțiunea de a fi astăzi aici, pentru a investi într-un activ nealterabil - educația, implicându-vă în activitatea de pregătire a specialișilor, urmând ca pe viitor să culegem profit sigur", a declarat rectorul Universității. La rândul său, baronesa Diana Eccles a prezentat istoricul Universității Oxford punând accent pe deschiderea universiților către educația continuă. „Educația universitară este pentru toată familia. O spun din propria experiență, iar educația trebuie să ne formeze și să ne îndrume la orice vârstă, indiferent de pregătirea noastră. Felicit Universitatea „Ovidius" pentru ce este astăzi și vă urez succes pentru realizarea tuturor proiectelor ambițioase de viitor pe care vi le-ați propus", a subliniat aceasta.

Vicepreşedintele Comisiei, Maria Stavrositu, a arătat că vizita oficialilor la Constanța este un bun prilej pentru a atrage atenția opiniei publice asupra unor valori importante - cultura, educația, cercetarea științifică, în dezvoltarea unei societăți. „Constanța este un reper obligatoriu pe harta tradițiilor europene. Constanța reface un Turn Babel al culturilor, etniilor și religiilor. Avem aici modelul de conviețuire interetnică și vom construi frumos de acum înainte", a arătat vicepreședintele Comisiei, Maria Stavrositu.

Cu prilejul vizitei Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, studenții de la Universitatea „Ovidius" au fost provocați la un concurs inedit. Cea mai interesantă întrebare adresată membrilor comisiei va primi o excursie de 3 zile la Parlamentul Europei. Astfel, a urmat un dialog deschis despre valorile culturale actuale, tradiții specifice și apartenența fiecărui stat la identitatea europeană, răspunsuri primite de studenți din partea reprezentanților Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media.

În finalul vizitei, delegația a primit din partea conducerii universității Medalia jubiliară Ovidius, realizată în anul 2011 cu prilejul semicentenarului Universității și acordată în semn de prețuire oaspeților de seamă ai instituției. De asemenea, rectorul prof.univ.dr.Dănuț Tiberius Epure a trimis preşedintelui Comisiei, Gvozden Srečko Flego, o Diplomă de onoare.

Vizita Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi mass-media a APCE a făcut parte dintr-o serie de acţiuni ce au debutat pe data de 29 mai a.c. la Bucureşti şi s-au înscris pe linia demersurilor de diplomaţie parlamentară multilaterală, prin aceasta urmărindu-se promovarea obiectivelor României în domeniile culturii, ştiinţei, educaţiei şi media în contextul cooperării şi al dialogului intercultural la nivel european.

Ti-a placut articolul?

Comentarii