Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius lansează cel mai mare proiect național de cercetare

ro

04 Feb, 2014 11:13 1562 Marime text
Miercuri, 5 februarie, de la ora 12.00, la sala Consiliului de Administrație (sediul din Bdul Mamaia nr.124) va avea loc conferința de presă prilejuită de lansarea celui mai mare proiect național de cercetare – Centrul de cercetare-dezvoltare pentru studiul morfologic şi genetic în patologia malignă, cu o finanțare de 21,5 milioane lei din fonduri europene (director de proiect - prof.univ.dr. Mariana Aşchie, directorul Școlii Doctorale din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța).

Proiectul a obținut locul I, acumulând cel mai mare punctaj, în competiție cu alte proiecte ale celor mai mari și importante institute de cercetare și facultăți de medicină din țară în Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), Axa prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, Domeniul major de intervenție 2.2 – Investiții în infrastructura de CDI, Operațiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente și crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de excelență).

Proiectul presupune construirea unui centru modern de cercetare în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, pe o suprafaţă de 780 de metri pătraţi, care va fi dotat cu echipamente de vârf în domeniul cercetării medicale. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • A.S.C. 04 Feb, 2014 18:58 Un deosebit respect si inalta consideratiune pentru prof.univ.dr. Aschie Mariana, datorita careia va lua fiinta acest proiect.