Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uniunea Salvaţi Bucureştiul „Mandatul primarului Cristian Popescu Piedone a fost presărat cu ilegalităţi”

ro

05 Nov, 2015 14:00 1096 Marime text
Uniunea Salvaţi Bucureştiul consideră că mandatul primarului demisionar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost presărat cu ilegalităţi, multe dintre ele cenzurate de instanţele judecătoreşti, însă presiunea publică a fost singura capabilă să-l determine să facă pasul înapoi.

Anunţul făcut în urmă cu o zi de edilul Sectorului 4 reprezintă pentru USB doar un gest de normalitate, într-o capitală aflată în haos administrativ. „Sancţiunea pe care şi-o aplică Piedone sub pretextul asumării responsabilităţii pentru tragedia de la Clubul Colectiv nu este suficientă pentru drama trăită de familiile victimelor incendiului produs în noaptea de 30 spre 31 octombrie a.c.”, arată într-un comunicat cei de la USB.

„Cristian Popescu Piedone şi funcţionarii Primăriei Sectorului 4, care au semnat acordul de funcţionare sunt vinovaţi pentru tragedia din Clubul Colectiv. Mandatul lui Cristian Popescu Piedone s-a înscris în aceeaşi administraţie a bunului plac şi a sfidării legii, manifestată la toate cele şapte primării din Bucureşti”, afirmă Nicuşor Dan, preşedintele Grupului de iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul.

În momentul eliberării acordului de funcţionare pentru Club Colectiv, Primăria Sectorului 4 trebuia să verifice dacă spaţiul în care urma să se desfăşoare activitatea are autorizaţie de construire pentru respectiva destinaţie. Obligativitatea verificării este prevăzută la art. 6 alin. (2) al O.G. nr. 99/2000 şi în Anexa la Hotărârea Consiliului Local Sector 4 nr. 22/2012.

Nicuşor Dan este de părere că dacă s-ar fi făcut verificarea legală a documentelor depuse, funcţionarii primăriei ar fi constatat că locul în care urma să funcţioneze clubul avea destinaţia de hală industrială şi nu de club/restaurant. În aceste condiţii, Primăria trebuia să impună emiterea unei autorizaţii de construire, iar în cadrul procedurii de emitere a acesteia ar fi fost obligatorie obţinerea avizului PSI. Or, absenţa unei autorizaţii de construire corespunzătoare ar fi putut fi constatată şi la controlul Poliţiei Locale a Sectorului 4 din luna octombrie 2015.

Reamintim că multe din deciziile luate de Primăria Sectorului 4 condusă de Cristian Popescu Piedone au fost sancţionate de instanţă de-a lungul timpului. Astfel, în 2013 instanţa a anulat o autorizaţie de construire emisă de primărie pe cinci hectare din Parcul Tineretului, în 2015 instanţa a dispus suspendarea autorizaţiei de construire pe alte două hectare din acelaşi Parc. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii