Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:37 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde poți găsi reţete tradiţionale ale comunităţilor multietnice din Dobrogea

ro

15 Nov, 2013 19:44 1003 Marime text

Obiective cultural turistice, istoricul comunităţilor, sărbători religioase, datini şi obicieuri dar mai ales o mulţime de reţete tradiţionale ale comunităţilor multietnice din Dobrogea pot fi admirate de astăzi pe website-ul gastronomietradiţioanlă.ro.

Proiectul, cu o finanţare de numai 25.000 lei, a fost coordonat de Institutul Naţional al Patrimoniului, ajutat de reprezentanţi ai etniilor din Tulcea şi Constanţa.

Crap umplut cu nuci, dhiplos, mălăiaş, spanokopita, geantâk, corban, ciorbă albă tătărască, colac Bogovitsa, pită armânească, supa grujata, sunt doar câteva din zecile de reţete ale bucătăreselor comunităţilor greacă, tătară, italiană, lipovenească , bulgărească, aromână  din Dobrogea, prezentate pe site-ul gastronomietradiţioană.ro. Voluntarii proiectului, reprezentanţi ai comunităţilor etnice, au colindat regiunea, au ajuns până şi în zonele izolate ale Deltei Dunării, şi au cules de la bucătăresele bătrâne, reţete specifice etniilor lor, transmise şi păstrate din generaţie în generaţie. „ „Acest proiect demonstrează că, chiar şi prin gastronomie,  aceste comunităţi îşi reclamă, îşi întăresc şi  îşi apără dreptul la identitatea proprie” a declarat la Constanţa, la evenimentul de lansare al proiectului, responsabilul de proiect, Daniela Mihai, de la Institutul Naţional al Patrimoniului.

„ Dobrogea este un loc unic în România, de toleranţă etnică, unde comunităţile au ştiut să se înţeleagă, să se respecte şi să să-şi influenţeze gastronomiile şi obiceiurile culinare” a adăugat directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa, Magdalena Tiţă, care şi-a adus contribuţia la realizarea proiectului, cu informaţii şi reţete ale bulgarilor şi aromânilor din Dobrogea. Proiectul a fost numit „Un polonic de reţete tradiţionale” la sugestia unuia dintre parteneri, Ananie Ivanov. Pe lângă reţetarul comunităţilor din Dobrogea, site-ul cuprinde istoricul acestora, sărbătorile lor religioase, anul nou, postul ortodox, catolic şi musulman dar şi o hartă digitală unde sunt marcate obiectivele culturale, istorice din zonele în care trăiesc naţionalităţile conlocuitoare din Dobrogea. Iniţiatorii proiectului speră să-l continue, cu fonduri europene de astă dată, pentru că ” mai sunt multe de făcut, important este că am început , până la urmă, mâncare este un mijloc de a socializa. Gastronomia tradiţională, dacă este cunoscută, poate deveni şi un punct de atracţie şi o modalitate de a aduce oamenii împreună”


Citiţi mai mult: EVZ.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii