Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un român și-a pierdut viața, doi au fost răniți și alți 9 sunt dați dispăruți în urma cutremurului din Italia

ro

24 Aug, 2016 19:46 1768 Marime text
Conform unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, un etățean român și-a pierdut viața  în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopții, regiunea centrală a Italiei. Misiunea diplomatică la Roma va asigura întreaga asistență consulară necesară în acest caz.

De asemenea, până în prezent, două persoane de cetățenie română au fost identificate printre răniţi și se află internate pentru îngrijiri medicale. Un număr de 9 cetățeni români rezidenți în zona sinistrată au fost dați dispăruți de către aparținători.

Misiunea diplomatică română menține legătura permanentă cu autoritățile italiene competente și întreprinde demersuri pe toate canalele disponibile, inclusiv prin cele 2 echipe consulare mobile (Ambasada României la Roma și de la Consulatul General al României la Bologna), care se află la fața locului şi acționează coordonat în vederea obținerii de informații cu privire la existența altor cetățeni români, afectați de seism.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039)  051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii