Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un pescador cu 43 de imigranți ilegali, escortat în Portul Constanța

ro

03 Jun, 2014 19:08 2148 Marime text
Nave ale Gărzii de Coastă au interceptat şi escortat astăzi, în Portul Constanţa, un pescador la bordul căruia se afla un grup numeros de imigranţi ilegali provenind din ţări ale Orientului Mijlociu.

Potrivit Agerpres, vasul de pescuit, care naviga clandestin fără a arbora pavilionul de naţionalitate, conform reglementărilor internaţionale, a fost depistat de Sistemul Complex de Supraveghere şi Control al Traficului Maritim la Marea Neagră (SCOMAR), în această dimineaţă, în largul localităţii Shabla din Bulgaria.

„Ambarcaţiunea clandestină, naviga la o distanţă de 11 mile maritime în larg şi se îndrepta spre nord, când a fost interceptată în zona de patrulare mixtă româno-bulgară, de o ambarcaţiune rapidă a Gărzii de Coastă, trimisă de la Mangalia. În urma verificării au fost descoperiţi la bord 43 de transfugi, migranţi ilegali provenind din Afganistan şi Iran", a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Ovidiu Niculescu, citat de Agerpres.

Din primele cercetări a rezultat că pescadorul „Rada”, care-i transporta pe migranţi, este înregistrat în Ucraina. Călăuzele urmau să-i debarce pe aceştia pe teritoriul României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii