Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un copil de 12 ani a fost grav rănit în urma unui grav accident rutier. Elicopterul SMURD, chemat în ajutor

ro

20 Jun, 2018 19:26 2019 Marime text
Un copil în vârstă de 12 ani, accidentat de o autoutilitară în oraşul Balş, în timp ce traversa prin loc nepermis, a fost grav rănit şi a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, citat de Agerpres.ro. 
 
Accidentul s-a produs la ieşirea din oraşul Balş spre municipiul Slatina, pe drumul naţional ce face legătura între Slatina şi Craiova (DN 65). Echipajele medicale care au intervenit la locul accidentului l-au găsit pe minor inconştient, politraumatizat.
 

"Un minor de 12 ani, din oraşul Balş, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind acroşat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

 
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu consumase alcool.
 
Copilul accidentat, aflat în stare comatoasă, a fost transportat la spitalul Balş de un echipaj SMURD, iar de acolo a fost preluat de un elicopter SMURD care l-a dus la un spital din municipiul Craiova.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii