Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cetăţean bulgar a prezentat un act fals la "vama" Negru Vodă. Ce s-a întâmplat cu acesta

ro

22 Jan, 2015 09:44 1472 Marime text
Un cetăţean bulgar de 47 de ani a fost oprit pentru control, marţi seara, de către poliţiştii din cadrul Gărzii de Coastă, Sectorul Poliţiei de Frontieră Negru Vodă. Conform reprezentanţilor Gărzii de Coastă, bărbatul intenţiona să ajungă în Germania, folosindu-se de un document de identitate fals.
 
Astfel, bărbatul, care se afla în apropierea de vama Negru Vodă, nu îşi justifica prezenţa în zonă şi nu vorbea limba română. Acesta a fost condus la sediul SPF Negru Vodă pentru cercetări. Persoana în cauză s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic.

Cercetările au stabilit că bărbatul este cetăţean bulgar şi se numeşte Mehmed R.M., are vârsta de 47 ani şi intenţiona să ajungă ilegal în Germania, deoarece documentele sale de identitate legale erau expirate.
 
„Din declaraţiile bărbatului în cauză a mai rezultat faptul că acesta şi-a procurat cartea de identitate falsificată din Sofia, de la un alt cetăţean bulgar, în schimbul sumei de 100 de Leva.”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului bulgar actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”. Ieri, cetăţeanul bulgar a fost predat autorităţilor de frontieră din Republica Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii