Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat la Tulcea!

ro

15 Jul, 2016 22:02 4070 Marime text
Aterizare forţată la Tulcea! 

Un avion ultraușor cu doi pasageri la bord a aterizat forțat vineri în peninsula Sacalin, zonă strict protejată din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD).

''Cei doi pasageri nu au avut nevoie de intervenții medicale, iar la fața locului s-au deplasat reprezentanți ai Poliției Delta Dunării și ai Administrației RBDD'', a declarat primarul comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu, conform agerpres.ro

Potrivit martorilor, rezervorul aeronavei de mici dimensiuni a fost golit, iar aparatul de zbor a rămas în continuare în zona strict protejată. Decolarea avionului ar fi oricum imposibilă, deoarece zona abundă în vegetaţie.

Peninsula Sacalin de pe raza comunei Sfântu Gheorghe este zonă strict protejată în care accesul vizitatorilor este interzis de legislația în vigoare.

Menționată pentru prima dată într-o hartă rusească datată 1771, Sacalin apărea la vremea respectivă ca o insulă cu un singur nucleu, iar în anul 1856 zona apărea ca având două nuclee cu o lungime de până la un kilometru formate sub influența furtunilor și a aluviunilor, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, mai scrie agerpres.ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii