Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grecia Un acord este posibil dacă toate părțile doresc acest lucru

ro

12 Jul, 2015 23:07 1930 Marime text
 
Un acord între Grecia și partenerii săi europeni este posibil astăzi dacă "toate părțile doresc acest lucru", a afirmat premierul grec Alexis Tsipras la sosirea la summitul zonei euro de la Bruxelles, unde se va încerca evitarea ieșirii Greciei din zona euro, transmite AFP.
''Mă aflu aici pentru a ajunge la un compromis onest, datorăm asta cetățenilor europeni. Putem ajunge în această seară la un acord dacă toate părțile doresc acest lucru'', a adăugat el.
Șefii de stat și de guvern ai celor 19 țări din zona euro, care s-au reunit la Bruxelles la ora locală 16.00 (14.00 GMT), urmau să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali, al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii