Ultimii păgubiţi de la FNI află în toamna aceasta cum vor fi despăgubiţi
Ultimii păgubiţi de la FNI află în toamna aceasta cum vor fi despăgubiţi
Preşedintele AVAS, Marius Obreja, a declarat
că în această toamnă va fi emis un act normativ prin care se va putea face o
evaluare a despăgubirilor , pentru cei 5.000 de păgubiţi FNI, care nu
şi-au primit banii şi au de încasat 35 de milioane de lei.
Marius Obreja a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura
Arad, că au fost plătiţi până acum 75 la sută din păgubiţii FNI.
„Din cauza numărului mare de cereri, AVAS a avut probleme majore în a face
aceste plăţi ritmic. Au fost perioade în care conturile noastre au fost blocate
cu titluri executorii depuse de către păbubiţi care îşi aşteptau restituirea
sumelor. Apreciem că undeva în această toamnă, pe baza unui act normativ care
urmează să iasă, vom putea face o predictibilitate a despăgubirilor, pentru că
în momentul de faţă ritmul plăţilor nu mai ţine de noi, ci de aceste titluri
executorii", a declarat preşedintele AVAS.
Sursa: b1tv.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp