Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turneul Naţional „Rhythm of the Dance“ ajunge în Constanţa

ro

25 Jan, 2012 18:42 1049 Marime text

Turneul Naţional „Rhythm of the Dance" ajunge în Constanţa, pe 18 februarie. Spectacolul Rhythm of the Dance, prezentat de Compania Naţională de Dansuri a Irlandei, revine în România, pentru al treilea an consecutiv, într-un turneu care ajunge în Constanţa pe 18 februarie şi se încheie pe 19 februarie în Bucureşti, la Sala Palatului. Publicul din România a fost de fiecare dată extrem de receptiv la pasiunea şi perfecţiunea ritmurilor irlandeze. Tocmai de aceea, Kieran Cavanagh, producătorul Companiei Naţionale de Dansuri a Irlandei le-a transmis românilor un mesaj: „Dragii noştri fani români, Compania Naţională de Dansuri a Irlandei este încântată să revină în România în 2012, pentru a treia oară. Deoarece aţi primit cu mult entuziasm show-ul nostru, suntem mereu bucuroşi să avem reprezentaţii pentru voi. Anul acesta vom vizita alte oraşe şi asteptăm cu nerăbdare să ne cunoaştem, pentru că ne plac experienţele noi. Veţi fi încântaţi să aflaţi că vom reveni în România cu un show nou, la care tenorii noştri irlandezi au adăugat câteva cântece, de asemenea avem dansuri noi şi costume atractive, iar talentaţii noştri muzicieni vor interpreta, desigur, LIVE, noi şi energice cântece tradiţionale irlandeze, împreună cu dansatorii noştri, campioni mondiali ai dansurilor irlandeze. Aşa că, dacă vreţi să trăiţi şi să experimentaţi cultura irlandeză autentică, nu rataţi Rhythm of the Dance Romanian Tour 2012". Rhythm of the Dance este o producţie complexă şi completă, care ridică entertainment-ul la rang de artă. De-a lungul spectacolului, publicul este purtat într-o călătorie epică prin timp, din mitologia antică, cu frumoasele poveşti cu eroi celţi, până la încercările emigranţilor irlandezi în lume, din ţinutul stâncos Connemara, purtător al tradiţiilor irlandeze, până la modernii zgârie-nori din New York şi cu multe surprize pe parcurs. Show-ul impresionează profund audienţa şi lasă impresia că dansul irlandez are nu doar un trecut glorios şi un prezent strălucitor, ci şi un viitor optimist. Rhythm of the Dance înseamnă o echipă de scenă formată din 3 tenori, un band de muzicieni tradiţionali, 22 de dansatori instruiţi de celebra coregrafă Doireann Carney, dar şi un spectacol de lumini şi sonorizare de talie internaţională. Sâmbătă, 18 februarie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa! Biletele se găsesc la casa de bilete a sălii de spectacol. Preţul unui bilet, în funcţie de categorie, este de 100, 150, respectiv 200 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii