Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. Ceremonial militar și religios, la Monumentul Independenței

ro

09 May, 2018 16:01 1685 Marime text

Vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Petre Badea, au fost prezenți miercuri, 9 mai, la Monumentul Independenței, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și a Zilei Uniunii Europene.
         
Cu acest prilej, manifestările au cuprins prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și intonarea imnului de stat, oficierea serviciului religios, alocuțiuni ale oficialităților locale, în frunte cu prefectul Lucian Furdui, și depunerea de coroane de flori.

„Am onoarea să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a sărbători crearea României moderne, independente, a României europene.
Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor, este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Începând cu anul 2007, România a intrat într-un amplu proces de modernizare, care are ca scop alinierea la standardele de civilizație impuse la nivel european.

În anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să realizăm faptul că Europa unită ne pune la dispoziție resursele necesare pentru a ridica semnificativ nivelul de trai din județul Tulcea.

De asemenea, tot în anul Centenarului, suntem conștienți că Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără proclamarea independenței statale la 9 mai 1877, un moment care nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, de a scăpa de suzeranitatea otomană.

La mulți ani, români! La mulți ani, Europa!“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.



Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii