Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupul colonelului Cornel-Gheorghe Trifu, decedat în Republica Algeriană Democratică și Populară, repatriat

ro

11 Mar, 2019 08:48 2580 Marime text
Ceremonia prilejuită de repatrierea atașatului apărării în Republica Algeriană Democratică și Populară, colonelul Cornel-Gheorghe Trifu, va avea loc luni, 11 martie, în jurul orei 11.30,  în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni (strada Zborului nr.1)

Reamintim că, pe 4 martie 2019, colonelul Cornel-Gheoghe Trifu, atașat al apărării român în Republica Algeriană Democratică și Populară, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială în Bamako, Mali, a decedat în camera de hotel în care era cazat.

Potrivit unui comunicat din partea Ministerului Apărării Naționale din primele date, ofițerul a decedat din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autoritățile judiciare maliene.

Ofițerul, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naționale din anul 1989.

Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan, şi, anterior acreditării ca atașat român al apărării la Alger,  a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză.

A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari.

Era căsătorit și avea un copil.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii