Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:32 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trompetistul constănţean Sebastian Burneci debutează pe scena de jazz londoneză

ro

29 Mar, 2012 19:05 1133 Marime text

Trompetistul Sebastian Burneci va concerta pe scena de jazz londoneză, pe 29 martie, în cadrul unui eveniment organizat de ICR Londra şi clubul de jazz 606. Sebastian Burneci este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai generaţiei sale, cu o pregătire de excepţie atât în jazz, cât şi în muzică clasică. Stilul său este renumit pentru ritmurile puternice şi sunetele neconvenţionale de trompetă. Sebastian Burneci s-a născut în Constanţa într-o familie de muzicieni, iar la vârsta de şase ani cânta deja la pian şi la trompetă. În 2001 a absolvit Liceul de muzică Regina Maria" din oraşul natal şi apoi şi-a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti, secţia trompetă clasică. Ulterior, la Conservatorul Prins Claus din Olanda Sebastian a studiat trompeta jazz. A colaborat cu Orchestra Simfonică Radio şi Filarmonica de Stat, iar în prezent continuă să colaboreze cu artişti români, în special cunoscuta pianistă şi dirijoare Simona Strugaru. Descris de muzicianul Alex Sipiagin drept „un trompetist deosebit, cu o largă paletă originală", Burneci va încânta publicul clubului 606, unul dintre cele mai vechi şi prestigioase locaţii de jazz din Londra. La acest eveniment, muzicianul român va fi acompaniat de artişti de top din Marea Britainie, într-o colaborare ce promite a fi captivantă şi inovatoare. ICR Londra şi clubul de jazz 606 sunt initiatorii parteneriatului European Exchange, iniţiat în 2011, cu scopul de a promova talentele muzicale româneşti în Marea Britanie precum şi cele britanice in Romania. Clubul de jazz 606 din vestul Londrei, în selectul cartier Chelsea, are o activitate de peste 30 de ani şi este condus de muzicianul Steve Rubie. De-a lungul anilor, clubul a devenit un nume de referinţă în lumea jazzului londonez, o reputaţie pe care încă şi-o menţine prin programul original de promovare a celor mai buni muzicieni britanici, dar şi internaţionali. Seria de concerte organizate în parteneriat cu 606 Club va continua în 2012 cu noi invitaţi de marcă din jazz-ul românesc, se arata in comunicatul ICR Londra.

 http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-11865683-trompetistul-sebastian-burneci-debuteaza-scena-jazz-londoneza.htm

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii