Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei turişti români au trecut ilegal frontiera în Ucraina

ro

19 Jul, 2012 15:31 1078 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o ambarcaţiune de agrement care a părăsit apele teritoriale ale României în zona canalului Musura din Delta Dunării.
În data de 18.07.2012, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Chilia au observat o ambarcaţiune de agrement tip Beta, sub pavilion România, care a intrat în apele teritoriale ale R. Ucraina în zona canalului Musura.
Informaţia a fost transmisă colegilor de la S.P.F. Sulina care au pornit în urmărirea ambarcaţiunii.

Turiştii erau la pescuit

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că în ambarcaţiune se aflau trei turişti români, G.B. de 32 ani, G.A. de 49 ani şi Z.D. de 23 ani, domiciliaţi în municipiul Braşov, care au declarat faptul că au venit în Delta Dunării pentru a pescui.
Cele trei persoane au invocat faptul că nu cunosc configuraţia zonei, fiind pentru prima dată când navigă pe canalul Musura.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor ambarcaţiunea şi motorul acesteia de 100 CP tip Yamaha, valoarea bunurilor fiind de aproximativ 3.500 de euro.
Turiştii români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de „ieşire/intrare din/în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii