Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei şefi într-un an - Secăreanu, Popa şi Panait Şeful SIPI Constanţa a plecat la Anticorupţie

ro

21 Jul, 2012 14:22 2343 Marime text
La aproape un an de la demiterea sa, comisarul-şef de poliţe George Dorel Popa a revenit, zilele trecute, în fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, potrivit unor surse din poliţie. Comisarul-şef Popa a fost eliberat din funcţie, în 2011, în cadrul anchetei demarate de conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă în cazul lui Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. „Conducerea unităţii teritoriale va fi asigurată de comisar de poliţie Panait Marius Daniel, care a deţinut, începând cu anul 2005, funcţia de ofiţer specialist în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Constanţa“ se mai arata în comunicat. În prezent, Panait îşi desfăşoară activitatea la DGA, unde s-a întors la cererea sa. De menţionat că George Dorel Popa a fost numit şef al SIPI Constanţa după ce Dan Florin Secăreanu, fostul comandant al serviciului, a fost mutat la structura centrală a direcţiei.
 
Contactat telefonic, noul şef al SIPI Constanţa nu a confirmat, dar nici nu a infirmat revenirea sa în fruntea Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marian 02 Aug, 2012 12:37 daca s-ar face dreptate asa usor pentru toata lumea ...........................
  • varzaru 21 Jul, 2012 15:29 un tip destept, citit si foarte bine pregatit...demis de Igas ca sa-ai scape pielea in scandalul Mironescu
  • Marian 21 Jul, 2012 11:22 Daca intr-adevar asa este s-a facut dreptate. Asta pt ca Popa a fost demis atunci pe nedrept si toata lumea stie asta.