Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transelectrica a fost amendată de ANRE. Ce nereguli au fost constatate și ce valoare are amenda primită

ro

18 May, 2018 19:38 1329 Marime text
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”Transelectrica” SA informează că în data de 18 mai 2018 ANRE a emis procesul verbal de constatare și sancționare nr. 38370 prin care a amendat Transelectrica pentru neîndeplinirea obligațiilor legale respectiv cele decurgând din licența nr. 161/2000 pentru prestarea serviciului de transport al energiei electrice, pentru prestarea serviciului de sistem și pentru administrarea pieței de echilibrare, acordată prin Decizia Președintelui ANRE nr. 865/22.12.2000.

Potrivit unui document înaintat către Bursa de Valori București, Transelectrica a achitat amenda în cuantum de 8.000 de lei și analizează motivația prezentată în cadrul respectivului proces-verbal în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanță eventualele neregularități existente în cadrul acestuia.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii