Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu „Regret enorm că fratele meu este suspectat de trafic de influenţă. Niciodată nu am intervenit în vreun dosar“

ro

23 Jun, 2014 18:03 1933 Marime text
Preşedintele României, Traian Băsescu a susţinut în urmă cu puţin timp o declaraţie oficială referitor la evenimentele care au zguduit lumea politică în ultimele zile: dosarul de şantaj în care este cercetat fratele său, Mircea Băsescu şi faptul că mai mulţi membrii ai Parlamentului cer demisia preşedintelui.

„Regret enorm că fratele meu este suspectat de trafic de influenţă, dar este un om de 60 de ani care trăieşte la Constanţa, eu şi familia mea trăim la Bucureşti. Eu nu am avut nici un fel de informaţii legat de Capăţînă sau Sandu Anghel. Trăim separat, fiecare cu viaţa lui. Nici de la el şi nici de la structurile de informaţii ale statului. Nicio structură de informaţie a statului român nu m-a informat cu privire la relaţia dintre fratele meu şi Sandu Anghel. Realitatea este următoarea: niciodată nu am apelat la vreun poliţist, judecător, în mod direct sau intermediar pentru a interveni în vreun dosar. Dosarul lui Sandu Anghel a parcurs toată linia justiţiei româneşti. Deci nu există nici un motiv ca cineva să suspecteze că preşedintele ar fi intervenit în procesul acestui domn Sandu Anghel sau al membrilor familiei sale. Niciodată nu am intervenit în vreun dosar, indiferent care este nivelul de construire al vreunui dosar“, a declarat preşedintele României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii