Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, faţă în faţă cu magistraţii Judecătoriei sectorului 5

ro

26 Nov, 2015 11:59 1439 Marime text
 
Traian Băsescu s-a prezentat, astăzi, la sediul Judecătoriei sectorului 5, în dosarul în care Parchetul General solicită redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului președinte în legătură cu o declarație pe care acesta a făcut-o în 2007 în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcție. Băsescu a ajuns la instanţă în jurul orei 8.40, deşi procesul lui este programat pentru ora 12,00.

Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb. Inițial, cererea Parchetului a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

"Cineva a cerut să fiu anchetat pentru fals în declarații, pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute și nu am demisionat. Și acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar", declara Băsescu, la începutul lunii octombrie. Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute.
 
"În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional", spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă. Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.
Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii