Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie. Una dintre victimele accidentului de la Cuza Vodă, județul Constanța a murit la spital după trei luni. Prietenii, în stare de șoc

ro

24 Jan, 2018 16:33 6170 Marime text
La aproximativ trei luni de la un cumplit accident rutier ce a avut loc în apropiere de localitatea Cuza Vodă județul Constanța, una dintre victimele care a scăpat cu viață a decedat pe un pat de spital.
 
Este vorba despre Viorel Popescu, care a ajuns atunci în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Ulterior a fost transferat la o unitate sanitară din Bucureșt I unde de altfel a și decedat. Astfel, bilanțul tragediei din noaptea de 30-31 octombrie 2017 a ajuns la trei persoane decedate. Una dintre victime a murit pe loc, cea de-a doua la Spitalul din Medgidia, iar acum cea de-a treia, Viorel Popescu la un spital din Capitală.
 
Timp de aproape trei luni a luptat neîncetat cu moartea și medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viața.
 
Anunțul dispariției lui Viorel Popescu a fost făcut pe Facebook de un prieten al acestuia. Vestea i-a șocat pe cei care l-au cunoscut și care sperau că acesta se va face bine. În scurt timp zeci de mesaje de condoleanțe au fost postate pe Facebook.
 

”Reluțule ce ai făcut frate, ne-ai părăsit? Dumnezeu să te odihnescă în pace, să-ți fie țărâna uşoară!
 
Ai luptat enorm pentru viața ta, dar nu ai câștigat lupta cu moartea. De acum, Dumnezeu va avea grijă de tine, iar tu de acolo de unde vei fi ne vei veghea pe toți. Sufletul tău bun, nu va muri niciodată, iar tu vei rămâne veșnic Relu cu chip blând și o inimă mare.
 
Un personaj contradictoriu, Dar un bărbat frumos cu un suflet de aur şi un zâmbet de neegalat, offf Relule ce căutai şi tu în maşina aia kamikaze frate?
 
Ce mai pot spune, am crescut împreună, grădiniță, școala clase 1-8 am continuat să fim prieteni până acum dar, asta este prieten drag, mergi cu bine. r.i.p.
 
Păcat! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!


 
Dumnezeu să te ierte prieten drag. Sincere condoleanțe familiei.
 
Offff! Nu îmi vine să cred! Dumnezeu să îl odihnească!” – sunt doar câteva dintre mesajele postate de prietenii lui Viorel Popescu.

 
Reamintim că un accident rutier a avut loc, în noaptea de 30-31 octombrie 2017, în jurul orelor 02.20, pe raza localității Cuza Vodă, județul Constanța.
 
În tragicul eveniment au murit doi oameni, alți doi au ajuns la spital în comă și unul în stare stabilă. Toți cei cinci erau bărbați ocupanți ai aceleiași mașini.
 
Accidentul a avut loc, pe Drumul Județean DJ 222, între Medgidia și Cuza Vodă, după ce din cauze necunoscute, autoturismul cu cei cinci ocupanți la bord s-a răsturnat.
 
La locul evenimentului au fost trimise două echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, un echipaj de la ambulanța Medgidia și două de la Cernavodă.
 
Acolo au fost găsite cinci victime toate în afara autoturismului.
 
Dintre cele cinci victime un bărbat de circa 50 de ani era mort, un altul de de 40-45 de ani, inconștient, și un altul de circa 35 de ani, tot inconștient, care a fost transportat la Spitalul Medgidia unde a și decedat. 

Sursa foto: ZIUA de Constanța și Facebook

Citește și: 

UPDATE Tragedie la Cuza Vodă. Accident rutier. O singură mașină. Doi decedați, două victime în comă și una conștientă

Apel pe Facebook pentru a ajuta unul dintre bărbații grav răniți în accidentul dintre Cuza Vodă și Medgidia. Acesta are nevoie de sânge



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii